Ministerul Familiei a pus în dezbatere publică un proiect de HG privind apariția unui „card pentru tineret” care va fi acordat începând de anul viitor. Posesorii cardului vor beneficia de discount-uri în educație, cultură, sănătate, sport, mobilitate și agrement, potrivit stiripesurse.ro.
„Posesorii Cardului pentru Tineret vor avea posibilitatea să călătorească mai ușor în România, beneficiind de acces la o vastă rețea de reduceri la intrări la obiective turistice, servicii de cazare și de transport.
Pe lângă beneficiile comerciale (precum reduceri), în cadrul Programului Cardul pentru Tineret vor fi oferite reduceri la cursuri, seminarii și alte forme de pregătire menite să contribuie la dezvoltarea profesională a tinerilor”, conform notei de fundamentare. Cardul va putea fi emis atât în format fizic cât și în format electronic.
Cardul va oferi „reduceri la achiziția de bunuri și servicii în domenii ca educația, cultura sănătatea, sportul, mobilitatea și agrementul”.
În anul 2025 se vor emite maximum 20.000 de carduri. – Cardul se va obține la cerere, în limita numărului de carduri disponibile, de la furnizorul de servicii selectat în urma unei proceduri de achiziție publică, procedura urmând să fie detaliată prin normele de aplicare ale Programului care se vor stabili în termen de 90 de zile de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial.