Şapte persoane anchetate şi sancțiuni de 105.000 lei, în urma controalelor la trenuri de marfă

Controalele au vizat eliminarea riscurilor privind sustragerile din vagoanele de mărfuri, precum şi de componente ale mijloacelor de material rulant.

Tren
Tren sursa pixabay

Şapte persoane sunt cercetate în urma controalelor efectuate, în perioada 28 – 30 octombrie, la peste 300 de trenuri de marfă, informează Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR), potrivit g4media.ro.

Totodată, au fost constatate 8 infracţiuni şi au fost aplicate 328 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 105.490 de lei, reiese dintr-un comunicat transmis de IGPR.

Conform aceleiaşi surse, pe 28 octombrie, angajaţii Postului de Poliţie Transporturi Feroviare Reşiţa au prins în flagrant delict două persoane care au sustras 420 de kilograme de fier vechi dintr-un vagon al unui tren de marfă. În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt, cele 420 de kilograme de fier vechi fiind recuperate în totalitate. Poliţiştii de la transporturi, împreună cu angajaţii feroviari, au verificat 205 trenuri de marfă în staţiile de cale ferată, 84 în triaje, precum şi 20 de trenuri de marfă în parcurs (în linie curentă).

Controalele au vizat eliminarea riscurilor privind sustragerile din vagoanele de mărfuri, precum şi de componente ale mijloacelor de material rulant.

De asemenea, au fost verificate 962 de mijloace de material rulant în depouri, revizii, parcuri reci, precum şi în linie curentă şi au fost efectuate controale la 17 magazii de piese de schimb. Totodată, poliţiştii au efectuat verificări şi la 136 de unităţi care au ca obiect de activitate colectarea de deşeuri de metale feroase şi neferoase. Au fost efectuate controale la 84 de firme de pază, care asigură securitatea în sistemul transporturilor feroviare.

ANM a emis prognoza pentru luna noiembrie