Medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti Covid, a declarat în cadrul prezentării strategiei naționale că se așteaptă la imunizarea a peste 13 milioane de persoane în primele șase luni de la prima doză de vaccinare. Mai mult, acesta a reamintit faptul că este nevoie de o informare cât mai bună, în contextul în care vaccinarea este gratuită, dar mai ales voluntară.
„Aşa cum a fost recomandat la nivelul UE şi de către OMS a fost elaborat un cadru strategic de organizare a activităţilor de vaccinare împotriva Covid 19, cadru care a stat la baza elaborării Strategiei de vaccinare în România. Fiecare ţară, plecând de la un cadru strategic general, şi-a dezvoltat propria strategie care să se plieze pe condiţiile demografice şi să se asigure toate condiţiile de păstrare a siguranţei şi eficacităţii vaccinului. Campania de vaccinare este în deplin acord cu toate recomandările UE, avem datoria să derulăm o activitate de informare şi comunicare foarte onestă pentru ca fiecare persoană să aibă toate informaţiile necesare pentru a decide dacă se va vaccina sau nu se va vaccina. Încredea se câştigă şi nu se impune. De aceea toate activităţile de comunicare vor sta la baza creşterii încrederii. Vaccinul în momentul de faţă este în curs de elaborare a avizului pentru punere pe piaţă condiţionată la nivelul Agenţiei Europeană a Medicamentului. Vorbim de Pheizer şi Moderna. Vaccinarea este voluntară şi nu este obligatorie. Vaccinarea e un drept al fiecărei persoane şi nu o obligaţie şi în România se vor folosi doar vaccinurile autorizate de Agenţia Europeană a Medicamentului şi va îndeplini toare condiţiile de siguranţă şi eficacitate, aşa cum au fost stabilite în protocoale”, a afirmat Valeriu Gheorghiţă, vineri la prezentarea Strategiei de vaccinare împotriva SARS-CoV-2 în România într-o conferinţă de presă.
Centru de stocare central – Institutul Cantacuzino
„În ceea ce priveşte strategia vaccinării împotriva Covid în România sunt prezentate câteva principii generale şi trei etape principale. Prima destinată tuturor lucrătorilor din sistemul medical şi cei din asistenţa socială. În etapa a doua este vaccinarea categoriilor de risc, persoane peste 65 de ani, respectiv persoane cu boli cronice, indiferent de vârsta acestora. Ultima etapă a vaccinării va fi pentru populaţia general. În etapa a doua va fi vaccinarea şi celor din infrastructura critică a statului.
Criteriile epidemiologice ţin de rata de infectare şi criteriile medicale, persoanele care pot dezvolta forme severe şi persoane care se asociază, din păcate, cu risc de deces. Un alt element important e cel care stă la baza infrastructurii critice. Un alt lucru important e legat de lanţul de distribuţie şi de stocare. Organizarea campaniei e diferită de programele naţionale de vaccinare, pentru că ne dorim o activitate cât se poate de intensă, o activitate care să ne permită o vaccinare de circa 65-70%. Pentru acest lucru s-a stabilit un centru de stocare central – Institutul Cantacuzino de la nivelul căruia se vor distribui mare parte a vaccinurilor la centrele regionale din ţară Spitalul Militar din Timişoara, Cluj, Braşov, Constanţa şi Craiova şi de la nivelul lor se va distribui descentralizat către alte unităţi medicale”, a explicat Gheorghiţă.
Cinci mii de vaccinați lunar/per centru de vaccinare
Potrivit acestei strategii, poate fi asigurată aproximativ 5.000 de vaccinări pe lună în fiecare dintre cele 900 de centre de vaccinare, astfel încât în șase luni să fie imunizate peste 13 milioane de persoane.
„Condiţiile de stocare pentru vaccin sunt speciale de minus 70 sau 80 de grade. Centre de vaccinare vor fi înfiinţate la anumite unităţi medicale, în funcţie de numărul lucrătorilor în sistemul de sănătate din judeţul respectiv. Vorbim şi de centre de vaccinare în afara unităţilor medicale, ele sunt estimate la 900 de centre la nivel naţional, care vor asigura circa 5.000 persoane pe lună în fiecare centru. În primele 6 luni vom imuniza peste 13 milioane de persoane, fapt care ne creează perspectiva atingerii imunizării populaţiei generale de 65-70%. Vor fi şi caravane mobile care vor asigura vaccinarea persoanelor cu un acces limitat de vaccinare cum sunt cei din cămine, precum şi altă populaţie din anumite localităţi, unde deplasarea se face cu dificultate.
Centre de tip Drive-Through organizate în marile aglomerări urbane şi care deservesc populaţia tânără, sănătoasă. Acesta spaţii vor fi identificate în care pot fi avizate aceste centre de vaccinare. Ideea de a asigura un flux cât se poate de mare de persoane pentru a putea asigura vaccinarea unui număr mare de persoane, pentru a ajunge la limitarea substanţială a răspândirii virusului pe teritoriului României”, a mai precizat Gheorghiţă.
Acesta a adus în discuție și înfiinţarea unui Registru pentru persoanele care vor fi vaccinate, cu respectarea confidenţialităţii datelor.
Citește și: „Mama Polidinului” se va vaccina anti-Covid