Liderul PSD Marcel Ciolacu a declarat aseară în platourile de la Antena 3 că nu a luat în calcul o guvernare alături de PNL și că nici nu are această intenție pe viitor. Mai mult decât atât, deranjat de comentariile președintelui Iohannis din ultima perioadă, Ciolacu a mai spus că își dorește ca acesta să respecte Consituția și să accepte eventualul câștig al social democraților, de care liderul acestora pare aproape sigur.
„Sub nicio formă PSD nu va face un guvern cu PNL, dar aştept să văd dacă preşedintele respectă Constituţia când PSD va câştiga alegerile şi atunci avem o soluţie pentru acest lucru, nu neapărat o soluţie cu suspendarea, ceea ce consider că ar fi o aberaţie politică într-un moment şi aşa de criză, şi aşa în care românii sunt atât de încercaţi”, a declarat Marcel Ciolacu, aseară, la Antena 3.
Ciolacu nu-și dorește suspendarea lui Iohannis
Cu toate că o eventuală suspendare a lui Klaus Iohannis a fost vehiculată nu o singură dată, Marcel Ciolacu este de părere că o astfel de acțiune nu ar fi oportună pentru România, cu toate că se declară împotriva modului de abordare al președintelui.
„Eu am spus, ca şi român, nu consider oportună o eventuală suspendare a preşedintelui ţinând cont de contextul actual prin care trece România în acest moment şi îmi menţin această părere, că nu aşa se abordează lucrurile. Soluţia cea mai bună când mergem cu propunerea de prim ministru vom merge şi cu semnăturile pentru a demonstra o majoritate preşedintelui României pe care o vom avea în Parlamentul României. În acel moment este evident că avem voturile necesare şi preşedintele va fi obligat să facă acest lucru. Haideţi să ajungem în acel moment!”, a mai spus Marcel Ciolacu.
Citește și: Gabriela Firea: „Orban și PNL sunt disperați, promit orice”