Final de campanie electorală pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie. Alegeri în vremuri pandemice, în care întreaga societate românească a stat cu lupa pe rapoartele zilnice legate de Covid. Vremuri inedite pentru toată lumea, cu crize de toate felurile, de la cea sanitară la cea economică, de la cea socială la cea din sistemul educațional. Dar chiar și așa, cu bune și mai puțin bune, iată-ne ajunși pe ultima sută de metri ai unei campanii. După ziua de duminică vor urma patru ani de pace, așa că de noi depinde cum ne va fi această pace.
Orban, de la „palat” la „casă”
Cu două mandate de deputat la activ, premierul Orban va deschide lista pentru Camera Deputaților, din partea PNL București. Mandatele lui Orban au fost sub semnul crizelor. Desemnat în octombrie 2019, după căderea Guvernului Dăncilă, Orban a avut o misiune grea, fiind în plină criză politică.
„Sper ca toți actorii politici să înțeleagă că suntem în criză politică și cu cât mai repede se va ajunge la o soluție satisfăcătoare cu atât mai bine. Noul guvern trebuie instalat urgent”, declara președinte Iohannis la acel moment.
Liniștea a fost de scurtă durată, căci în februarie Guvernul a avut parte de o primă moțiune de cenzură („Guvernul Orban/PNL – privatizarea democraţiei româneşti), care a trecut cu 261 de voturi „pentru” și 19 „împotrivă”. Guvernul Orban 2 este cabinetul care guvernează din 14 martie, acest guvern fiind reînvestit de Parlament pe fondul răspândirii noului coronavirus, chiar dacă au fost voci care au regretat votul de la învestitură. În august, Guvernul a avut parte de o a doua moțiune („Guvernul PNL – de la pandemie la pande-mită generalizată”), care nu a trecut, din lipsă de cvorum.
LuCovid Orban
Prenumele lui Orban, Ludovic, foarte asemănător cu al virusului, a fost subiect de luat peste picior chiar de colegii din lumea politică.
„Domnule Orban, până acum v-au criticat numai oameni care v-au votat. Haideţi să vă critice şi cineva care nu v-a votat, eu şi colegii mei de la Pro România nu v-am votat. Nu v-am votat nici proiectele ciudate, aberante cu care aţi venit. Bine am făcut că am spus că virusul Lucovid Orban va ucide mai mult în România decât COVID-19. Aţi reuşit să ucideţi toate firmele româneşti. Aţi lăsat toţi românii cu ratele la bancă. cu amenzi la stat, practic fără viitor”, a declarat Ponta, în plenul Parlamentului, în luna iulie.
Petrecerea ad-hoc de la Guvern
Abia ieșiți din starea de urgență, cu restricțiile de rigoare, cu păstrarea distanței, măști și tot „tacâmul”, o poză făcută de ziua premierului, încingea spiritele pe internet. Cu poziții relaxate, în pahare de băutură și țigări în mâini, mai mulți membri ai Cabinetului Orban au fost fotografiați, chiar în incinta Palatului Victoria. S-a lăsat cu amendă, cuvinte grele (din partea celor care au văzut fotografia) și regrete. „Fotografia care a fost dată pe online este o fotografie care a fost făcută în data de 25 mai, de ziua mea de naștere. Mai mulți colegi mi-au făcut surpriza să vină să îmi ureze La mulți ani și cu această ocazie ne-am așezat, i-am servit și întradevăr am încălcat niște reguli. Recunosc că am greșit, îmi pare rău, a fost o circumstanță specială, ziua mea. Practic am relaxat rigorile. Îmi cer scuze că am compărut împotriva voinței mele, pentru că nu eu am dat poza, într-o postură în care nu mi-aș fi dorit să apar. Dar am încălcat regulile, mi-am asumat, am fost amendat, am plătit amenda”, a spus premierul, precizând că nu știe cine a făcut fotografia, potrivit Știrile Pro TV.
„Sică Mandolină” și latura artistică a premierului
După ce a devenit „viral” cu o filmare din 2005, când rupea ringul de dans pe ritmurile Informer ale lui Snow, Orban și-a mai arătat o latură artistică, în urma căreia a și primit o poreclă, pe măsură, din partea lui Băsescu – Sică Mandolină, și asta pentru că îi plăcea să cânte a chitară.
După desemnarea lui Orban pentru funcția de premier al României, fostul președinte al țării, Traian Băsescu, a fost de părere că Ludovic Orban s-a maturizat foarte mult, la nivel politic. Băsescu a mai admis și că nu îi va mai adresa lui Orban această poreclă, pe care chiar el i-a pus-o liderului liberal, cu câțiva ani în urmă. „Nu o să-i mai spun Sică Mandolină”, a conchis Traian Băsescu, într-o emisiune de pe Digi24, însă tot în spirit de glumă.
„M-am ambiționat să îmi caut loc de muncă”
Orban povestea într-un interviul la Realitatea TV că a participat la numeroase interviuri până când și-a găsit un loc de muncă, pe care l-a și apreciat, dra care i-a adus și satisfacții.
„Eu am avut o perioadă în care m-am ambiționat să îmi caut loc de muncă ducându-mă la interviuri. Am depus 70 de CV-uri, am fost la 29 de interviuri și abia la al 30-lea am fost angajat. Dar la fiecare interviu am înțeles: n-aveam carnet de conducere, mi-am luat carnet de conducere, nu stăpâneam foarte bine limba engleză, am urmat două module de limba engleză, ca să-mi îmbunătățesc rezultatele în limba engleză, competențe digitale, am urmat efectiv cursuri ca să-mi cresc competențele digitale, și pe măsură ce mă duceam eram mai bine pregătit și îmi dădeam seama că mă încadrez mai bine în criteriile de evaluare și până la urmă am ocupat locul pe bune, în urmă unui concurs, și a fost și un loc de muncă pe care l-am apreciat foarte mult pentru că atunci când știi că cineva te angajează pentru că ești bun, pentru calitățile tale și nu pentru relații, chiar produce satisfacție”, a povestit Ludovic Orban, zilele trecute, la Realitatea TV.
O poză cu Ludovic Orban „petrecăreț” face furori pe internet
Realitatea, iulie 2018
Fanatik, octombrie 2019
PlayTech, noiembrie 2019
Premierul Orban a fost amendat după fotografia în care nu purta mască de protecție și fuma
Știrile Pro Tv, mai 2020
Orban: „Am depus 70 de CV-uri, am fost la 29 de interviuri și abia la al 30-lea am fost angajat”
Hashtag News, decembrie 2020
Cine este Ludovic Orban
Născut la Brașov, în 25 mai 1963, Ludovic Orban este absolvent al Facultăţii de Tehnologia Construcţiilor de Maşini din cadrul Universităţii Braşov (1988) și are studii postuniversitare la Facultatea de Ştiinţe Politice din cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (1993), potrivit Camerei Deputaților.
A fost inginer stagiar la Izolatorul Târgu Secuiesc, imediat după absolvire, apoi inginer tehnolog la Tractorul Brașov, de unde a ajuns redactor la cotidianul Viitorul Românesc.
În 1992, Orban și-a schimbat traiectoria profesională, intrând în administrația publică, bucureșteană, unde a fost consilier local în sectorul 3 (1992-1996), iar în 1996 a fost ales consilier în sectorul 1, dar nu și-a dus mandatul până la capat, acesta demisionând în 1997. A fost și viceprimar general al Capitalei în perioada iunie 2004 – aprilie 2007.
După demisia din 1997, Orban a fost director Relații Publice în cadrul Agenției de Politici Energetice din România; secretar general la Secretariatul de Stat pentru Persoanele cu Handicap (1998-1999);secretar de stat, şef al Departamentului Informaţiilor Publice al Guvernului (1999-2000); secretar de stat, preşedinte al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici (martie 2000-mai 2001).
În lumea politică a intrat în anul 1992, când a devenit membru al PNL – Aripa Tânără (PNL-AT), devenit ulterior PL ’93. Între 1993-1997, a fost membru în Comitetul Director al PL ’93. În aprilie 1998, a devenit membru în Consiliul Naţional al PNL.
A fost preşedintele PNL Bucureşti (din 15 noiembrie 2002 până în 2010) şi membru în Biroul Permanent Central al PNL între 2002 şi 2010, conform Camerei Deputaților.
La 5 aprilie 2007, a fost învestit în funcţia de ministru al Transporturilor, în guvernul Tăriceanu remaniat, încheindu-şi mandatul la 22 decembrie 2008. În noiembrie 2008 a devenit deputat liberal de Bucureşti, iar din octombrie 2009 până în 2011 a îndeplinit şi funcţia de vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.
În legislatura 2012-2016, a fost reales deputat de Bucureşti din partea PNL, fiind membru în Comisia pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi şi în Comisia pentru muncă şi protecţie socială (din martie 2014). A fost vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor între septembrie 2015 şi septembrie 2016.
La 16 decembrie 2014, a fost ales lider al grupului PNL din Camera Deputaţilor, funcţie deţinută până în septembrie 2015.
Ludovic Orban a devenit președinte al PNL, din a patra încercare, în 2017. Până atunci a candidat la şefia partidului în anii 2002, 2009 şi în decembrie 2014, fiind învins de Theodor Stolojan, Crin Antonescu, respectiv de Alina Gorghiu.
Declarație de avere
Potrivit declaraţiei de avere, premierul deţine 50% dintr-o casă de 200 mp dobândită în 2014, alături de soţia sa, Mihaela Orban. Singurul bun trecut pe numele premierului este o maşină – un Volkswagen Passat din 2007. Soţia premierului are două depozite bancare deschise în anul 2010, unul la Raiffeisen – în valoare de 5.517 euro, şi unul la BCR, în valoare de 8.259 euro, iar el este titularul uni cont de lei, deschis în 2002, la Unicredit Bank, în valoare de 27.059 lei.
Potrivit declaraţiei de avere, premierul ar fi avut anul trecut un venit (net) anual încasat de 90.239 lei, din consultanță tehnică la o firmă bucureșteană, precum și veniturile în calitate de premier, în valoare de 27.320 lei.
Citește și: Profil de candidat – Emanuel Ungureanu, pentru Camera Deputaților, din partea USR PLUS