Profil de candidat – Mihai Weber, pentru Camera Deputaților, din partea PSD

Mihai Weber este un deputat român, ales în 2012 din partea Partidului Social Democrat. A ajuns de puține ori în atenția presei, accentul punându-se pe orașul de suflet, adică Gorj. Și nu numai. Are la activ ceva nepotisme, acuzații și o prietenie cu Liviu Dragnea.

În 2017, presa gorjeană îl acuza pe Mihai Weber că nu a făcut nimic pentru județul pe care îl reprezintă, că și-a folosit poziția pentru a-și angaja fiul și soția la Ministerul Transporturilor respectiv Autoritatea Rutieră și că și-a donat casa pentru a încasa apoi chirie de la Parlament. Dar, mai spun jurnaliștii gorjeni, Weber este prieten cu președintele PSD Liviu Dragnea. Și nu orice fel de prieten, ci prieten de vânătoare.

Același ziar local mai scrie că deputatul se lăuda cu o situație financiară relaxată, dar în realitate din șapte firme la care este sau a fost acționar, doar una singură avea o situație financiară bună, în ciuda banilor primiți de la Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit și din contractele cu Societatea Națională a Lignitului Oltenia și CE Turceni.

Și dacă tot aducem în discuție bani, averi și conturi bancare, aici găsim declarația de avere.

Presa locală, acuzații GRAVE la adresa noului șef al Comisiei SIE. Legăturile cu Dragnea

EVZ.ro, 2 martie 2017

Anul 2018 este un an despre istorie neștiută și politică proastă, întrebările lui Dragnea și răspunsurile lui Weber.

La o zi după ce Liviu Dragnea a anunţat că sala din Camera Deputaţilor va avea un nou nume, parlamentarii au ajuns la concluzia că istoria e grea, cultura generală e absentă și nu au habar de unde provine numele atribuit sălii în care vor munci.

Discursul lui Liviu Dragnea a sunat în felul următor: Ce s-a întâmplat cu mulți dintre cei care au făcut Unirea? Au fost ei cinstiți cum se cuvine sau nu mai știm sau am uitat sau nu ne mai interesează? Voi propune Biroului Permanent ca această sală să se numească sala Vasile Stroescu. Vasile Stroescu a fost primul președinte al Parlamentului reunificat al României Mari.

La o zi după acest discurs, reporterii Digi24 au dorit să vedem ce au reţinut aleşii. Şi cine este personalitatea care va da numele sălii de plen.

Mihai Weber, deputat PSD: Un mare om, mulţumesc mult.

Reporter: Cum îl chema pe acel mare om?

Mihai Weber: Eu ştiam, vedeţi, dacă vă răspund o dată, un singur răspuns aveţi dreptul astăzi. Când mă întorc vă dau şi următorul răspuns.

Câtă istorie știu parlamentarii. Cine a fost Vasile Stroescu?

Digi 24, 2018

În 2019, Gorj Mihai Weber a afirmat, la o zi după ce a fost numit vicepreşedinte al partidului, că pierderea alegerilor prezidenţiale reprezintă un semnal de alarmă din partea electoratului social-democrat. De asemenea, el a adăugat că decizia echipei de conducere de a demisiona este un gest onorabil:

Pierderea alegerilor prezidenţiale reprezintă un semnal din partea electoratului de care PSD este obligat să ţină seama, şi asta deoarece electoratul este, întotdeauna, cel care indică direcţia în care partidele politice trebuie să se îndrepte. PSD nu trebuie să facă excepţie şi trebuie să se adapteze. Trebuie să schimbăm lucrurile în interiorul partidului, pentru a redeveni credibili. Este nevoie de un nou comportament politic şi de o nouă ofertă politică pentru electorat. Meritocraţia, întoarcerea la popor, unitatea şi echilibrul trebuie să fie noile cuvinte de ordine, de la care PSD nu trebuie să se abată dacă doreşte să redevină partidul numărul unu în preferinţele electoratului

Mihai Weber, după ce a fost numit vicepreşedinte în PSD: Pierderea alegerilor, un semnal al electoratului. Trebuie să schimbăm lucrurile în interiorul partidului, pentru a redeveni credibili

Ziarul Financiar, 2019

La începutul anului 2020, Weber pornește un război împotriva PNL, unul din puținele momente în care a fost vocal. Acesta a precizat că Executivul Orban nu a prevăzut în bugetul pe 2020 creșterile salariale pe care guvernul PSD le prevăzuse pentru Educație și Sănătate. Salarii, bani, buget. În același timp, a punctat că suma totală necesară pentru aplicarea creșterilor salariale ale dascălilor ar fi trebuit să fie de 8,4 miliarde de lei, ori în buget sunt prevăzute numai 1,3 miliarde de lei în plus față de anul trecut.

Un minus de 7,1 miliarde de lei într-un domeniu atât de important și sensibil cum este Educația, precum și bulversarea elevilor prin recenta schimbare a întregii structuri a anului școlar, sunt acțiuni ale unui executiv iresponsabil, care nasc îngrijorare nu doar în rândul profesorilor, părinților și elevilor, ci în rândul întregii societăți

Mihai Weber: EDUCAȚIA și SĂNĂTATEA nu reprezintă o prioritate pentru PNL

Ecopolitic, ianuarie 2020

În octombrie 2020, au fost depuse listele candidaților PSD Gorj la alegerile parlamentare, iar Mihai Weber este cap de listă la Camera Deputaților.

Citește și: Profil de candidat – Cristina Prună, pentru Camera Deputaților, din partea USR PLUS

#News