Consumul regulat de alcool, efecte nocive asupra creierului

La studiu au participat peste 36.000 de adulți din Marea Britanie, care au fost chestionați cât de mult alcool consumă zilnic.

 Consumul regulat de alcool are efecte nocive asupra sănătății, potrivit unui studiu publicat în revista Nature. Potrivit studiului,  doar un pahar de vin sau o halbă de bere pe zi sunt suficiente pentru a micșora volumul total al creierului. În cazul unui consum mai mare de alcool, leziunile la nivelul creierului pot fi și mai grave, potrivit ziare.com.

La studiu au participat peste 36.000 de adulți din Marea Britanie, care au fost chestionați cât de mult alcool consumă zilnic. Lor li s-a scanat creierul cu un RMN, potrivit Live Science

 Creierele băutorilor au fost apoi comparate cu cele ale celor care nu consumă alcool. Potrivit rezultatelor, creierul persoanelor care consumau aproximativ două căni de alcool pe zi a apărut cu doi ani mai bătrân decât cei care nu consumau niciunul.

Consumul de alcool în fiecare zi poate provoca, de asemenea, micșorarea creierului. Cercetătorii au observat că volumul creierului celor care au băut mai mult de o unitate de alcool pe zi a fost mai mic decât grupul celor care au băut un pahar. Potrivit Societății Alzheimer, s-a dovedit că leziunile cerebrale cauzate de consumul excesiv de alcool duc la boala Alzheimer sau la alte forme de demență. Printre simtome se numără uitarea, luarea cu greutate a deciziilor și probleme cu deplasarea.

30 de ani de la trimiterea primului mesaj telefonic