Peste 20 tone de material antiderapant au fost împrăştiate pe principalele tronsoane de drumuri naţionale şi judeţene pentru a combate poleiul format, a informat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Instituţiei Prefectului Judeţul Maramureş, Dan Bucă. Sunt tronsoane de drum pe care se semnalează polei, potrivit stiripesurse.ro.
Angajaţii Secţiei de Drumuri Naţionale au intervenit cu patru utilaje şi au împrăştiat şapte tone de material antiderapant pe DN 18, DN 1C, şi pe varianta de ocolire a municipiului Baia Mare.
” Pe sectoarele de drumuri judeţene s-a acţionat cu patru utilaje şi s-au răspândit 14 tone de material antiderapant. Pe aceste drumuri se semnalează ceaţă în zonele joase. Vântul sufla slab, la moderat, cu intensificări în zona înalta de munte”, a spus Dan Bucă. Conform acestuia, cel mai mare start de zăpadă, 17 centimetri se înregistrează la staţia meteo Iezer din Munţii Rodnei. „Stratul de zăpadă este prezent doar în zona de munte şi măsura până la 17 centimetri la staţia meteo Iezer, 7 centimetri în Baia Borşa şi 1 centimetru în Pasul Gutâi”, a mai precizat Dan Bucă. De asemenea, traficul aerian de pe Aeroportul Internaţional Maramureş se desfăşoară în condiţii optime.