Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat marţi România pentru că nu a sancţionat un bărbat care a publicat online fotografii intime ale fostei sale partenere, potrivit digi24.ro.

Instanţa europeană a condamnat astfel România pentru încălcarea articolului 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, privind respectarea vieţii private şi de familie.

În 2016, fostul partener al reclamantei le-a trimis membrilor de familie ai acesteia fotografii intime ale ei. În plus, el a publicat acele fotografii, însoţite de informaţii personale, pe site-uri care oferă servicii de escortă. Tânăra, atunci în vârstă de 18 ani, a depus rapid plângere, însă ancheta penală şi procedura au rămas mult timp pe rol, până la expirarea termenului de prescripţie a răspunderii penale.

După ce a epuizat toate posibilităţile de recurs în România, ea a formulat o plângere către CEDO în 2021.

În hotărârea sa, CEDO a subliniat „întârzierile excesive” în anchetă şi a considerat că în România cadrul legal nu este adecvat şi, în consecinţă, tânăra nu a fost protejată împotriva violenţei online. Instanţa europeană mai invocă şi „dispreţul” autorităţilor, care au considerat că reclamanta a fost în parte responsabilă pentru respectivele fapte. Prin urmare, CEDO condamnă România să-i plătească reclamantei 700 de euro drept daune materiale, plus 7.500 de euro ca daune morale şi 125 de euro pentru cheltuieli de judecată.