Valeriu Gheorghiță s-a vaccinat împotriva Covid

„Știința a triumfat”

Coordonatul campaniei naționale de vaccinare împotriva Covid, medicul Valeriu Gheorghiță s-a vaccinat, marți, la centrul din cadrul Spitalului Militar. După imunizare, acesta a declarat că vacinarea este măsura cea mai rapidă pentru o revenire la normalitate. Totodată, a apreciat efortul cercetătorilor pentru dezvoltarea unui vaccin eficient în lupta cu pandemia cauzată de noul coronavirus.

„Iată, astăzi, știința a triumfat, știința este alături de noi, știința este alături de oameni și ne-a oferit printr-un efort fără precedent al tuturor cercetătorilor apariția într-un timp cât se poate de scurt a unui vaccin care îndeplinește toate standardele de siguranță și de eficacitate. Sunt onorat și în același timp sunt mândru pentru că împreună cu colegii mei ne ocupăm de organizarea campaniei de vaccinare împotriva COVID-19 la nivel național. (…) În imediata perioadă ne dorim ca toate vaccinurile să fie distribuite celor care au cea mai mare nevoie de acest tip de vaccin, pentru că vaccinarea reprezintă măsura corectă, medicală, sigură, eficientă și rapidă prin care noi putem să revenim la normalitate”, a spus Valeriu Gheorghiță, după ce s-a vaccinat.

Altfel, Comitetul Național de Coordonare a Vaccinării, a raportat de luni (ora 17.00), că au fost vaccinate 11.912 persoane, astfel că numărul total a ajuns la 25.508 de persoane vaccinate de la începutul campaniei, din 27 decembrie 2020. Numărul de reacții adverse din ultimele 24 de ore a fost de 10, comuni și minore, dintre care una de tip local și 9 reacții generale. De la începutul campaniei de vaccinare au fost înregistrate 47 de reacții comune și minore (8 la locul injectării și 39 generale – febră, cefalee, anxietate, alergii de tip urticarie).

Citește și: „Din 4-5-6 ianuarie ar trebui să avem cel puţin 20.000 de persoane vaccinate pe zi”

#News