Într-o mănăstire din Suceava, angajații sunt verificați de două ori pe zi cu etilotestul. Posibil vinovați, posibil vicioși sau doar împărtășiți prea des, călugării sunt învinovățiți de către localnici, iar Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, ÎPS Calinic, a anunțat că verificările sunt absolut necesare.

Acesta a decis că se va face o verificare zilnică a angajaților, dar nu orice fel de verificare, ci una cu etilotestul. Decizia a venit după ce a ascultat spusele și pățaniile unei credincioase care i s-a mărturisit că o soțul ei vine beat acasă de acolo, iar cei care îi dau să bea sunt călugării.

Într-o mănăstire din Suceava, angajații sunt verificați de două ori pe zi cu etilotestul. Călugării sunt arătați cu degetul

Păstrând secretele monahale, ÎPS Calinic a refuzat să dea amănunte, nu a precizat despre ce mănăstire este vorba, dar a încercat să liniștească atât presa, cât și reporterii, menționând faptul că ”se va face o verificare zilnică a tuturor angajaților la începutul și sfârșitul programului de lucru, cu ajutorul etilotestului”, scrie Obiectiv de Suceava.

Lucrează la mănăstire, dar vine beat acasă

Și pentru că internetul le complică, dar le și rezolvă pe toate, discuția despre viciile bahice a avut loc pe pagina de internet a Arhiepiscopiei, în cadrul rubricii ”Răspunsul ierarhului”, unde o credincioasă i-a semnalat lui ÎPS Calinic faptul că soțul ei vine beat acasă, deși lucrează la o mănăstire, iar cei care îi dau să bea sunt chiar călugării.

E destul de clar că soțul meu are probleme cu alcoolul, dar nu mi se pare normal ca într-o instituție bisericească să se întâmple astfel de lucruri. Poate reușiți să luați niște măsuri, știu că nu le poate pune nimeni dop la gură, dar poate totuși se poate face ceva”, i-a spus credincioasa Arhiepiscopului Sucevei.

Arhiepiscopia Sucevei va face verificări cu etilotestul la o mănăstire. ”Nu le poate pune nimeni dop la gură”

Revoltat, contrariat, dar împăciuitor, ÎPS Calinic a fost imediat atent la sesizarea femeii, asigurând-o că, împreună cu cei responsabili, va lua măsura de a nu se mai bea alcool în incinta mănăstirii și va încerca să asigure suportul necesar celor care suferă de această patimă.

Citește și: De ce nu-l amendează autoritățile pe ÎPS Teodosie (opinie)

#News