Mihai Trăistariu face parte din acea categorie a bărbaților care se „alintă” la saloanele de înfrumusețare, semn că aceasta activitate nu mai este destinată exclusiv femeilor. Și cum trecerea prin momente dificile necesită schimbări drastice, Mihai Trăistariu exact acest lucru l-a făcut pentru a depăși momentul „eșecului” de la selecția națională pentru Eurovision 2022, la care nu a reușit să „găsească” în timp util o piesă competitivă.
Într-o postare făcută pe contul său de socializare, Mihai Trăistariu s-a prezentat cu un nou look, care să îi aducă mai mult succes în acest an. „Azi mi-am îndreptat părul cu keratină. Se așază deja altfel. Era prea creț. Și, cu grizonatul ăla, se vedea ca la oi. Încet-încet culoarea smoke-gray dispare … și face loc unui blond sexy. Cu rădăcinile întunecate. Ceea ce nu mă deranjează. Mi se pare chiar fain”, a scris Mihai Trăistariu.
Artistul, în vârstă de 42 de ani, este încă în căutarea jumătății sale, însă pare că a găsit o altfel de jumătate, ca vârstă, cea mai recentă relație a sa încheindu-se în urmă cu un an, aceasta nefiind chiar pe gustul său,
„Am avut senzația că am întâlnit de mai multe ori iubirea vieții mele, jumătatea mea! Am rămas însă doar cu senzația, fiindcă iubirea a venit și a plecat. Am trecut de 40 și de la 18 ani pot spune că m-am îndrăgostit de mai multe ori. Am avut 11 sau 12 relații cu impact major, pentru mine. Și de cel puțin trei ori le-am spus iubitelor de atunci . Am avut senzația că mi-am găsit perechea. Dar nu o găsisem, de fapt! Am avut relații și de șapte ani, și de patru ani, și de trei”, a declarat Trăistariu pentru Impact.
Cea mai recentă relație a sa, lungă de doi ani, s-a încheiat în ianuarie 2021. „Avea doar 20 de ani și eu păream pe lângă ea ca un tată. Era greșită abordarea mea! Am realizat că trebuie să mă resetez și să caut o fată de vârsta mea, de 30 sau 35 de ani, care să aibă aceleași gânduri și țeluri ca mine. Sunt sigur că o să-mi găsesc jumătatea. Nu disper! De căutat sunt căutat, așa că nu mă descurajez. Sunt convins că ce e al meu e pus deoparte și jumătatea mea o să apară cândva!”, a mai spus artistul.
Citește și: Bianca Drăgușanu s-a reîncarnat în Dorian Popa