Polițiștii de frontieră din Maramureș au descoperit două autovehicule în localitatea Borșa, care figurează cu alerte în bazele de date. Oamenii legii au efectuat pe raza localității Borșa o acțiune pe linia combaterii traficului de autoturisme furate din străinătate.Primul autoturism, marca Volkswagen era condus de către o femeie de 39 de ani din Maramureș, fiind oprit în trafic, potrivit digi24.ro.
Al doilea autoturism, marca Mercedes, a fost descoperit într-o parcare de pe raza aceleiași localități, stabilindu-se că aparține unui bărbat de 41 de ani, tot din Maramureș.
Primul autoturism, marca Volskwagen, condus de către o femeie de 39 de ani din Maramureș a fost oprit în trafic. Al doilea, marca Mercedes, a fost descoperit într-o parcare de pe raza aceleiași localități, aparținând unul barbat de 41 de ani, tot din Maramureș.
În urma unor verificări suplimentare, s-a constatat faptul că ambele autoturisme figurează, din luna octombrie a anului trecut, cu alerte emise de către autoritățile din Belgia.
Astfel, s-a constatat faptul că autoturismul Volskwagen figurează cu alertă din data de 28.10.2022, iar al doilea cu alertă din data de 7.10.2022, ambele alerte fiind emise de către autoritățile din Belgia. În cauză, polițiștii de frontieră fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire conform Codului Penal. Autoturismele, în valoare totală de 300.000 de lei au fost indisponibilizate la sediul poliției, până la finalizarea cercetărilor.
În continuare se fac verificări sub directa supraveghere a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vișeu de Sus, la final urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.
Prototipul unei mașini care își poate schimba culoarea, prezentat de BMW