Șofer arestat după ce a fost prins beat şi fără permis, de două ori în aceeaşi zi

El avea o alcoolemie de 0,28 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Arest
Arest sursa foto pixabay

Un bărbat în vârstă de 36 ani, din Sascut (Bacău), a fost arestat preventiv pentru 30 zile după ce a fost prins de poliţişti conducând beat şi fără permis de conducere, de două ori în aceeaşi zi, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bacău, potrivit g4media.ro.

Iniţial, bărbatul a fost oprit de o patrulă de poliţie, iar în urma verificărilor a rezultat că are o alcoolemie de 0,28 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Totodată, s-a constatat că şoferul nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, autoturismul nu are poliţă de asigurare obligatorie valabilă şi are înmatricularea suspendată. Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice fără permis.

Câteva ore mai târziu, o altă patrulă de poliţie l-a prins pe bărbat în timp ce conducea un autoturism, având o alcoolemie de 0,24 mg/l alcool pur în aerul expirat.

‘Totodată, din verificările efectuate în baza de date a reieşit că autoturismul condus de către acesta avea montate plăcuţe cu numere de înmatriculare atribuite altui autovehicul. După administrarea probatoriului, poliţiştii l-au reţinut pe cel în cauză pentru 24 de ore şi l-au introdus în arest’, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, subcomisarul Cătălina Păduraru. Bărbatul a fost prezentat instanţei de judecată, care a dispus arestarea preventivă pentru 30 zile. Femeie din Vaslui reținută pentru conducerea fără permis