Rusia scoate asul din mânecă și trece la expulzări

Expulzarea de astăzi a celor trei diplomați reprezintă un mesaj foarte clar dat de administrația de la Kremlin și îndreptat către Uniunea Europene, cea pe care o îndeamnă să nu se mai amestece în treburile interne ale Rusiei

Rusia a expulzat, în cursul zilei de astăzi, o serie de diplomați din Suedia, Polonia și Germania, pentru suspiciunea de a fi participat la protestele de susținere pentru disidentului Alexei Navalnîi, scrie BBC.

Cei trei diplomați, din țările mai devreme menționate, au fost, de asemenea, declarați persona non-grata și li s-a cerut să părăsească de urgență Rusia, anunță agenția rusească de presă Tass.

Citește și: Biden refuză să se mai supună Rusiei

Decizia de astăzi a Rusiei vine în contextul în care șeful diplomației UE, Josep Borell, face o vizită la Moscova în această perioadă. De altfel, vizita lui Borell nu a fost văzută „cu ochi buni” de o parte dintre oficialii europeni, aceștia acuzându-l că o vizită în Rusia, în contextul protestelor și al represaliilor violente ale forțelor de ordine, jucate de Vladimir Putin, cu bătaie directă pe nerespectarea drepturilor omului, nu ar fi de bun augur.

Rusia se clatină?

În urma violențelor din weekendurile trecute, soarta administrației din Rusia dă semnale că începe să se clatine, cu toate că, în realitate, este cu atât mai greu ca un regim aproape totalitar, asemenea celui condus de Vladimir Putin, să fie dărămât. Totul dintr-un considerent destul de valid: Europa nu are cum să intervină altfel decât diplomatic, așa cum nici Statele Unite ale Americii nu ar putea să facă un astfel de pas fără să stârnească un război cu una dintre cele mai bine înarmate țări din lume. Astfel că cetățenii ruși, cei oprimați de regimul și de politice lui Vladimir Putin, rămân la voia întâmplării, cu proteste înăbușite de forțele de ordine.

Expulzarea de astăzi a celor trei diplomați reprezintă un mesaj foarte clar dat de administrația de la Kremlin și îndreptat către Uniunea Europene, cea pe care o îndeamnă să nu se mai amestece în treburile interne ale Rusiei.

Citește și: Putin pierde teren, după protestele în masă din Rusia