Sentință după sentință, marș după marș. E o imagine mai urâtă decât înregistrarea cu viermii din spitalele românești, care a scandalizat mâncătorii de popcorn.
Am mai scris despre Colectiv și nu mi-am schimbat concluziile. Nu poți scrie despre Colectiv fără să scrii despre noi. Suntem o nație mică și înfrigurată care nu știe să trăiască, ci doar să supraviețuiască. Și, asemeni supraviețuitorilor, ne bucurăm că supraviețuim și ne înspăimântă faptul că ne bucurăm că supraviețuim.
Logică tipic românească.
Au trecut ani și, la fiecare 30 octombrie, încercăm să resuscităm cazul Colectiv, să empatizăm cu victimele, să ascultăm obsesiv-compulsiv o formație din care nu a mai rămas decât recviemul.
Ne punem doliu-n suflet și la poza de profil, dar nu vedem esențialul: statul român își omoară cetățenii de vreo 30 de ani încoace. Un stat român călău din care faci parte și tu, și eu, și ei. O nație de sinucigași și un stat care se spală pe mâini mai cu talent decât Pilat din Pont când a trebuit să dea o sentință.
Sentință se dă și, da, se acuză inculpații, se face recurs și se ajunge la eterna concluzie: decizia nu e definitivă. Pentru că niciodată nu există ceva definitiv în Romania, oricâți magistrați ar plăti statul. Și pentru că vinovăția inculpatului începe și se termină cu un rictus în tribunal:
”Instanţa reţine că tragedia de la Clubul Colectiv este rezultatul unei activităţi infracţionale în lanţ, în raport cu un cadru legislativ care – chiar dacă nu era perfect – oferea instrumente previzibile/predictibile de evitare, pentru un cetăţean cu o cultură medie. Atitudinea subiectivă a inculpaţilor nu rezidă în lipsa unei educaţii juridice, ci în lăcomie, iresponsabilitate şi ignoranţa a legii. Inculpaţii – deşi unii sunt educaţi în condiţiile unei societăţi în tranziţie, dar libere, democratice, şi cu o carieră de antreprenor – au adoptat o atitudine de negare, invocând pretinsa vinovăţie a altor coinculpati, a altor persoane, a unor autorităţi publice, a statului, în general, dar şi calitatea legii”.
Lăcomie, iresponsabilitate și ignoranță. Spun niște magistrați.
Am rămas doar cu spusele lor, care sună mai puternic de la niște oameni în robă, și-am rămas cu robe veșnic negre și-o candelă roșie pentru copiii noștri, prietenii noștri, străinii noștri.
Va mai veni un octombrie, și altul, și încă unul, și vom mai aprinde o candelă roșie. Nu omoară ca flama artificiilor, dar nici nu aduce pe nimeni înapoi.
Citește și: De ce nu există oameni după Colectiv?
