fotograf Iulia Kelt
Viorica Dăncilă (Foto: Iulia Kelt)

Dăncilă nu e o femeie rea. Cel puțin asta e impresia pe care a lăsat-o celor ce au votat-o la prezidențiale. N-o fi ea cel mai inteligent om de pe fața pământului, dar la ce ne trebuie nouă atâta inteligență, domnule? Să fie femeie de comited, să înțeleagă problemele celor mulți, s-o doară sufletul de români. Până aici, nimic de comentat, însă vedeți dumneavoastră, ca un lider să poată să înțeleagă cu adevărat problemele celor mulți, este nevoie și de un pic de inteligență. Privirea blândă, cocul prietenos și broșa românească, ei bine, nu fac față!

Într-o altă încercare de a-și reînvia cariera facebook-istă, dacă pe aia politică nu i-o mai resuscitează nici mama lui Dragnea, Dăncilă a scris în cursul zilei de ieri un mesaj emoționant și lacrimogen despre fosta sa subalternă de la Sănătate, Sorina Pintea.

„Pe lângă lege, trebuie să existe și omenie. Pentru că noi, ca societate, suntem datori cu omenie unii față de alții. Sorina Pintea mi-a fost colegă în guvern și am apreciat-o ca profesionist și ca om. Și știu lovitura neașteptată pe care a primit-o anul trecut, printr-un diagnostic pe care l-a aflat în perioada în care era încă ministrul Sănătății. Boala ei e cât se poate de serioasă, iar suferința ei nu e mimată. Instanța va stabili dacă Sorina Pintea e vinovată sau nu pentru acuzațiile care i se aduc. Dar dincolo de orice posibilă vinovăție, există dreptul la demnitate și dreptul la compasiune. Cei care azi au în mână soarta ei trebuie să-i asigure – din omenie, nu din alt motiv – posibilitatea de a-și îngriji sănătatea în condiții mai bune. Acest lucru nu s-a întâmplat până acum, iar acest comportament al organelor abilitate față de Sorina Pintea este inacceptabil. Ea a fost pusă într-o situație umilitoare, degradantă, în condițiile în care e doar acuzată, nu și judecată sau condamnată.”, spune madame Dăncilă pe contul personal de Facebook.

Da, doamnă, pe lângă lege trebuie să existe și omenie, că doar nu suntem nevertebrate. De acord până aici. Însă lucrurile sunt ceva mai complicate de atât. Cum se face că unii sunt „mai egali decât alții”? Cum se face că atunci când i se întâmplă Sorinei Pinteao astfel de nedreptate, săriți toți de idignare, însă atunci când este vorba de un de rând, un plătitor de taxe și impozite care moare pe paturile spitalelor românești, nu observă nimeni?

„Dumnezeul să-l ierte, a fost un om bun”. Nu cumva vorbim aici despre dublu standard? Luați-vă de mână cu Maria Grapini și instituiți un duet al bocitoarelor dublului standard. Aveți mai multe în comun decât v-ați putea închipui vreodată.

Citește și: Maria Grapini, lacrimi și suspine la Strasbourg

#News