Dacă cumva ești suspect de Coronavirus și ai de primit vreo pensie sau vreo alocație, află de la noi că șeful Poștei Române ți-a pus gând rău, sub imperiul bunelor întenții.
Astfel, zvonurile spun că Horia Grigorescu, mai marele Poșteri Române, ar fi trimis de curând o circulară către toți factorii poștali, cu intenția de a le solicita să nu mai livreze pensiile și alocațiile celor suspecți de Coronavirus și aflați în carantină la domiciliu.
Aflând despre o astfel de decizie mai mult decât controversată, ministrul interimar al Transporturilor și Comunicațiilor, Lucian Bode, a intervenit sugerând să nu se țină cont de circulara lui Grigorescu. De altfel, o astfel de măsură nu ar fi una total deplasată, dacă s-ar găsi și metode pentru a le livra oamenilor, totuși, banii. Nu de alta, dar închipuiți-vă cum e să fii ținut la domiciliu, bașca să mai rămâi și fără bani, adică fără cele trebuincioase în casă. Nu că ai putea tu să ieși ca să-ți poți achiziționa cele trebuincioase, însă confortul psihic și gândul că ai cu ce, caz în care ți se dă voie, ajută.
În această idee, Bode a sugerat amânarea unei astfel de decizii până ce se va găsi varianta potrivită pentru ca factorii poștali să poată livra pensiile și alocațiile fără să riște o infectare, la rândul lor, caz în care au de distribuit bani unui suspect de Coronavirus.
Adevărul este că situația e sensibilă, oricum ai da-o.
„Am discutat cu domnul ministru Costache și așteptăm o adresă oficială prin care să ni se spună procedurile pe care trebuie să le urmeze poștașii. Nu vor fi probleme în livrarea pensiilor și alocațiilor. În cazul persoanelor aflate în carantină, a celor peste 30 de persoane, poștașii pot purta un echipament special de protecție, iar în cazul celor izolați la domiciliu, poștașii pot purta o mască. Dar așteptăm comunicarea oficială a ministerului Sănătății”, a declarat Bode.
Citește și: Coronavirus financiar cu risc minim. Cîțu dă asigurări