Horoscop azi, luni 6 martie 2023

Un horoscop bun, corect și usor de citit.

Aspectul celest principal al zilei este redat de opoziția Lunii de pe Leu cu planeta Saturn de pe Vărsător. Acest unghi astral ne vorbește de: severitate, inhibare, pesimism, încăpățânare, frustrare, egoism, răceală afectivă, necazuri și blocaje. Soluția depășirii turbulențelor aduse de către acest marcaj astrologic mai problematic stă, în principal, în dezvoltarea și cultivarea unor trăsături și calități ce țin de: încredere de sine, stăpânire de sine, reziliență, determinare, răbdare, perseverență, înțelepciune, ponderație și stăruință.

BERBEC

Din nefericire, vi se preconizează o zi ceva mai tensionată în viața romantică. Totodată, vă puteți simți și cumva mai puțin populari și apreciați. Există riscul și unui conflict mai dur cu un prieten mai în vârstă sau doar mai vechi.

TAUR

Vi se pot reliefa unele mici probleme legate de o femeie mai în etate din familie! Nu este o zi de bun augur pentru a vă ocupa de treburi ce țin de casă. În cele ce țin de profesie se poate arăta un blocaj important!

GEMENI

Puteți resimți o stare mentală cumva mai agitată și tensionată. Totodată, puteți întâmpina și unele mici probleme de comunicare! Nu vă este, sub nici o formă, o zi indicată pentru călătorii pe meleaguri străine!

RAC

Vi se pot reliefa unele mici dificultăți de ordin material, financiar. Totodată, puteți cunoaște și unele minore dificultăți în a vă prezenta talentele, abilitățile și competențele. Aveți și un risc mai înalt de accidente, deci fiți ceva mai grijulii!

LEU

Puteți manifesta un comportament cam inconstant, neechilibrat și capricios! Ar fi de foarte bun augur dacă ați încerca să fiți ceva mai practici, logici și organizați! În viața maritală vi se pot ivi unele divergențe chiar severe!

FECIOARĂ

Încercați să vă ocrotiți ceva mai atent starea de sănătate. Vi se pot reliefa unele probleme ce țin îndeosebi de sistemul digestiv, iar în cazul femeilor și de sâni. La locul de muncă vi se poate reliefa un conflict cu o persoană mai în etate.

BALANȚĂ

Vă puteți aștepta la unele dificultăți în relația cu o prietenă mai matură. Și în dragoste se pot isca unele divergențe mai serioase! Nu vă lansați în aventuri financiare speculative majore!

SCORPION

Vi pot reliefa unele mici neajunsuri de ordin social, public! Relația cu șefii poate cunoaște o ușoară tensionare. Vi se mai pot prezenta și unele necazuri legate de o persoană mai vârstnică din familie.

SĂGETĂTOR

Din păcate, nu aveți o zi tocmai fastă pentru studiu, evaluări, drumuri și călătorii. Puteți primi și o veste mai neplăcută de la o femeie mai matură de la mare distanță! Fiți ceva mai diplomați, dar și mai pozitivi, în comunicare!

CAPRICORN

Aveți parte de un mic risc de incidente ori accidente din neatenție, deci fiți ceva mai precauți! Puteți resimți și o stare emoțională ușor cam tensionată. Încercați să fiți ceva chibzuiți și moderați cu gestionarea bugetului!

VĂRSĂTOR

Vi se arată o zi mai aspră în viața maritală! Nu este o zi fastă pentru afaceri, tranzacții, negocieri, contracte, litigii și alte treburi ce țin de acte în general. Încercați să vă mai temperați eventualele porniri egoiste, ursuze și critice!

PEȘTI

Îngrijiți-vă ceva mai atent de sănătate! La locul de muncă puteți întâmpina ușoare divergențe în relația cu o colegă mai matură! Din păcate, puteți atrage și dușmănia ascunsă a unei persoane mai mature!

Horoscop HashtagNews