Viceprimarul Galațiului, Picu Apostol Roman o comite din nou!
Locuind în Galați, nu am cum să nu știu de existența lui Picu Apostol Roman, întrucât el este unul dintre cei doi viceprimari ai Galațiului. De altfel, cetățenii Municipiului Galați ar fi putut foarte bine să nu știe cine este acesta, dar a făcut el tot posibilul să intre în cărțile penibile ale istoriei locale și să aibă grijă ca toată țara să-i cunoască stilul. Nu, nu e vina lui că are un nume care-ți sare în ochi, pe care-l și reții, de altfel. Vina lui e că a ținut să-și sublinieze numele prin comportamentul lipsit de logică pe care-l afișează.
Da, Picu Apostol Roman este omul acela politic de la UNPR care a declarat la PRO TV cum că pe la noi, prin urbea gălățeană, n-ar fi decât „sex, drugs & păcănele”, devenind astfel subiectul miștourilor naționale. Asta după ce apărea la emisiunea lui Dragoș Pătraru, ironizat de către prezentator pe motiv că s-ar fi filmat dând judecăți de valoare cu privire la activitatea lui Klaus Iohannis.
Aflat, pesemne, în plină plină campanie electorală, domnul Picu se „advertează” pe unde poate. Ba cu ajutorul conturilor false ale „fanilor”, ba cu ajutorul contului fiicei sale, care-i împrăștie inepțiile pe toate grupurile destinate gălățenilor. Mai-mai or înțelege și cetățenii cât de harnic și îngrijorat este el.
Ultima ispravă a lui Picu Roman s-a întâmplat în cursul zilei de ieri, unde altundeva, dacă nu pe Facebook? Așadar, marele gânditor local a decis că-i cazul să tragă autoritățile de urechi. În opinia lui Picu Apostol, treaba cu restricțiile e un pic exagerată. Nu de alta, dar din vasta lui experiență în domeniu, acesta ne poate povesti cam ce va urma după ce se va termina panarama asta de pandemie. Sărăcie, oameni neduși pe la biserică, și alte necazuri de genul acestora. De fapt, cea mai mare nemulțumire a poznașului viceprimar este aceea că oamenii nu mai pot să se mai înghesuie prin biserici.
Măi, Picule, hai să-ți dau un sfat! Cum brusc te vezi mare influencer și conducător de turmă, învață-ți ăia doi-trei pensionari care încă mai cască gura la ceea ce postezi să stea acasă și să se roage de acolo. Dacă ăia decedează, s-a terminat și cu voturile tale. Nu de alta, însă noi ăștia tineri, te-am mirosit de mult și nu o să ai niciun fel de susținere din partea noastră.
Haideți să vedem acum ce-a debitat mai-marele nostru pe la el prin poartă. Și vă rog, nu dați în mine pentru titlul ales. El a spus-o cu gurița lui! Atunci când trăiești într-o dictatură a prostiei, automat ești dictat de prostie, nu? E logică de clasa a-IX-a.
”CRED CĂ NU SUNTEM PE DRUMUL CEL BUN.
CRED CĂ NU FACEM BINE CEEA CE FACEM ȘI UNDEVA GREȘIM.
Am intrat după cum se vede într-un cerc vicios, ne-am încadrat excelent în efectul de turmă cuprinși de frica ca nu cumva să spună cineva ca nu suntem politically correct și ne manifestăm de parcă cineva se joacă cu noi. Am închis afaceri mai mari sau mai mici, hoteluri, restaurante, cafenele, parcuri, toate pustiite parcă la comandă. Am închis biserici acum în Postul Paștelui și nu mai avem voie să ne îmbrățișăm părinții și bunicii. Familii de oameni tineri, cu copii, stau în casă și mai consumă ce mai au prin frigider și prin portofel după care………pentru Dumnezeu, ce vor face? Acum încă este liniște dar peste două săptămâni cel mult, foamea va dicta. Întreb și eu, chiar nu se poate ca această țară să nu mai fie victima unor birocrați fricoși care ne duc în fiecare zi la un alt nivel de restângere a drepturilor cetățenești? Nu este un îndemn la nesupunere dar de ce nu dăm drumul la economie să meargă ca înainte? Avem cumva o cifră atât de mare de morți? Ne poate spune cineva câți români au murit de gripă comună, anul trecut? Ne poate spune cineva câți români au murit de gripă comună anul acesta? Ce trăim acum este o DICTATURĂ A PROSTIEI!
În loc să dăm drumul la economie ca în Olanda sau Finlanda preferăm să întărim mijloacele de represiune astfel încât atunci când oamenii vor ieși în stradă împinși de foame să avem mijloace să-i călcăm în picioare iar apoi să-i trimitem în pușcărie pentru vina că au zădărnicit combaterea bolilor.
Sunt un om cu oarece experiență și întotdeauna m-am exprimat liber. Această opinie îmi aparține și nu angajează cu nimic instituția pentru care lucrez. Am voie în țara mea să am opinii personale.
Cu stimă, Picu Apostol Roman!”
Citește și: Galați, primul județ unde măștile vor deveni obligatorii