Antrenor de baschet din Galați, mort în timpul unui meci U16

Daliborî Destanovici, în vârstă de 47 ani, era antrenor la juniorii Academiei Phoenix Galați

Antrenorul de baschet al unei echipe de juniori din Galați a murit ieri după ce i s-a făcut rău în timpul unui meci U16 disputat la sala Liceului Sportiv Focșani. Dalibor Destanovic, în vârstă de 47 ani, era antrenor la juniorii Academiei Phoenix Galați, iar echipa antrenată de el disputa un meci în compania celor de la Știința București. Destanovic se afla de 7 ani la Phoenix Galați, unde era coordonator al echipelor de juniori, potrivit digi24.ro.

 Serviciul de Ambulanță Județean Vrancea a comunicat aseară că a primit o solicitare pentru un bărbat inconștient la sala de sport a Liceului Sportiv Focșani.

La solicitare s-a deplasat un echipaj SAJ de urgență tip B 2 cu asistent și a preluat un pacient aflat în stop cardio respirator. S-au început manevrele de resuscitare cardio respirator avansate continuate și pe timpul transportului, iar pacientul a fost predat la UPU Focșani în curs de resuscitare.

IPJ Vrancea a anunțat că, miercuri, la ora 16.02, la o unitate școlară din municipiul Focșani, unde avea loc o competiție națională de baschet, s-a solicitat intervenția ambulanței prin SNUAU 112 pentru un bărbat, în vârstă de 45 ani.

Bărbatul a fost preluat în stare de inconștiență și transportat la U.P.U. din cadrul Spitalului Județean Focșani, ulterior fiind constatat decesul acestuia. Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, urmând a fi stabilite cu exactitate împrejurările în care a intervenit decesul.

Focare de varicelă la unele şcoli şi grădiniţe din județul Constanța