Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, a declarat, luni, că premierul Ludovic Orban „a sfidat” din nou Parlamentul și nu a venit în faţa aleşilor pentru a prezenta un raport cu privire la măsurile luate în lupta cu pandemia, în schimb a trimis „o generoasă nuvelă” de 85 de pagini.
PSD, atac dur la adresa PNL
„Aşa cum a hotărât Parlamentul, premierul Orban trebuia să se prezinte în faţa aleşilor pentru a susţine un raport la şapte zile după votarea acelei hotărâri. Din păcate, au trecut mai mult de două săptămâni, iar premierul Orban a sfidat încă o dată Parlamentul. Orban ne arată pe 85 de pagini cum arată o ţară condusă de PNL. Guvernul Orban a potenţat criza şi i-a accentuat efectele – prăbuşirea nivelului de trai, sărăcia, şomajul – iar tunurile financiare par a fi la ordinea zilei. Semnalele din media pot să ducă la concluzia că deviza PNL este în acest moment ‘pandemia apără hoţia’. I-aş spune maculatură acestui raport, dacă nu am respecta munca celor care au colectat datele şi care au scris această generoasă nuvelă.
Ce este demn de semnalat este că raportul este mai amplu chiar şi decât programul de guvernare. Totuşi, faptul că hotărârea adoptată de Parlament a inclus, la sugestia PSD, şi obligaţia unui raport al premierului, săptămânal, a făcut ca premierul să iasă, iată, în faţa naţiunii, să spună ce a făcut pentru pandemie şi în cele şase luni de guvernare”, a spus Romaşcanu, într-o declaraţie de presă, la sediul central al PSD.
Minciuni şi raportări glorioase
El a adăugat că printre măsurile anunţate de Guvern, multe legate de restricţii, „găsim generos minciuni şi raportări glorioase, de genul cincinalului în patru ani şi jumătate al lui Ceauşescu”.
„Suspiciuni apar şi în cazul IMM Invest, unde IFN-urile de genul celor ale domnului Sighiartău şi ale mai multor secretari de stat din Guvern au fost acceptate în program. Asta înseamnă că aceste IFN-uri vor lua credite cu zero dobândă, garantate de Guvernul României, apoi vor credita piaţa cu dobânzi de 300%. Sperăm ca instituţiile statului să îşi facă treaba şi să ia cele mai drastice măsuri împotriva profitorilor situaţiei de urgenţă”, a afirmat Romaşcanu.
Orban, tras la răspundere
Social-democratul a menţionat că aşteaptă ca premierul să se prezinte în Parlament cu următorul raport săptămânal, aşa cum cere legea şi să răspundă mai multor întrebări, printre care: câţi români au fost testaţi în această perioadă, pentru a şti dacă deschiderea pe care o anunţă guvernanţii pentru 15 mai este făcută aşa cum trebuie, câţi antreprenori au luat credite garantate de stat prin programele anunţate de Ministerul Finanţelor, câţi români au beneficiat integral de plata şomajului, măcar pentru prima lună, câţi români şi-au amânat ratele la bancă, care sunt măsurile concrete luate în agricultură pentru limitarea efectelor grave ale secetei, de ce până în prezent Guvernul nu a venit cu un plan concret de măsuri, etapizat şi foarte clar, de relansare a activităţii economice şi de repornire a economiei.
„Ţările din jurul nostru – Bulgaria, de exemplu, are un program economic finanţat cu aproximativ 10-15% din PIB, Ungaria împreună cu Banca Naţională a Ungariei au un program care ajunge la 18-20% din PIB, Polonia – 15% din PIB. Noi până acum am anunţat măsuri care urcă cu greu până la 2% din PIB. Domnule Orban, domnule Iohannis, mai aveţi două săptămâni să redeveniţi responsabili. Lăsaţi jocurile şi luptele politice sterile, luaţi decizii pentru români, şi nu în funcţie de interesele de partid sau de ce vă dictează sondajele. Testaţi populaţia şi reporniţi economia. Acesta trebuie să fie singurul dumneavoastră obiectiv”, a mai spus Romaşcanu.