Numărul doi în PMP, Marius Pleșcan s-a gândit că n-ar fi rău să mai audă lumea și de el, astfel că i-a luat exemplul lui Ponta și a trecut la atac în cel mai virulent mod posibil. Mă întreb, oare, ce părere are despre toate astea președintele PMP, Eugen Tomac care, fie vorba între noi, pare un tip cu suficient bun simț pentru a nu accepta un astfel de comportament nepoliticos. Poate că n-ar strica să-l tragă pe Pleșcan pe dreapta și să-i explice că politica nu ar trebui să fie practicată ca la colțul străzii.
„Doamne, pe mâna cui ne-ai lăsat țara?!
Unii ar vrea să șteargă istoria românilor, să o excludă din memoria generațiilor viitoare, să o facă pierdută sau în cel mai bun caz mistificată în detrimentul realității… Am aflat stupefiat că pentru examenul de bacalaureat la disciplina istorie au fost excluse din programa de examinare pe care trebuie să o asimileze elevii tocmai capitolele referitoare la Primul război mondial, Marea Unire din 1 Decembrie 1918, semnificația Tratatului de la Trianon, adică toate aspectele fundamentale ale istoriei privitoare la configurarea României Mari și a statului român modern. Incredibil!”, se miră președintele executiv al PMP, Marius Pleșcan.
Numărul 2 în PMP: „Minister al Educației și „mari” specialiști, chiar nu vă este rușine?!
„Sau este o decizie în baza unei strategii politice premeditate, pe linia politică devoalată azi de președintele Kșaus Iohannis, care a atacat la CCR Legea adoptată de Parlament privind Ziua Tratatului de la Trianon, pe motiv că „Nu rezultă cu claritate care este interesul social general vizat”. Domnule președinte, de când au nevoie istoria României și evenimentele sale fundamentale de pretinsul „interes social”? Nu atacați prin similitudine și Ziua Națională a României la CCR, întrucât UDMR și mulți alții nu au niciun interes social pentru acest eveniment?! Ce aberație ați scornit și la comanda cui?! Pretexte, domnule președinte, pretexte, după ce tocmai ați pozat în patriot înfierând trocurile politice ale PSD cu UDMR care în mod real au subminat România și continuă. Acum procedați exact la fel ca cei pe care v-ați mâniat artistic în spațiul public. A fost, se pare, doar dramaturgie și ipocrizie. Păcat!
HUO!”,a scris Marius Pașcan pe Facebook.
Citește și: Marcel Vela își dorește înființarea Poliției Animalelor