O știre a weekend-ului care a trecut povestește cum, într-un supermarket din Brăila, câțiva (și nu puțini) cetățeni hămesiți s-au înghesuit, îmbrâncit și jignit (ba unul pe altul, ba pe vânzătoare) pentru o reducere la pui la rotisor. Dacă nu ar fi nouă, știrea ar putea fi, la fel de bine, și veche. La fel cum, dacă nu ar fi tristă, ar putea fi chiar amuzantă.
Situații similare se întâmplă în țara noastră încă de la pătrunderea primului supermarket pe teritoriul românesc. Cam tot de-atunci, unul nu și-a pus problema că orice e mult mai ieftin, ori chiar moca, s-ar putea să te coste mai mult după aceea. În cazul de față, cel mai probabil s-ar putea lăsa cu o toxinfecție alimentară. Nimic, dar absolut nimic, nu e cu adevărat gratis pe lumea aceasta.
Englezul are o vorbă: „sunt prea sărac ca să-mi cumpăr lucruri ieftine”. Însă cum noi nu suntem englezi… v-ați prins!
Adevărul e că unii dintre ai noștri sunt atât de buni într-ale subiectului, încât dacă s-ar înființa o facultate cu specializarea „statul la coadă – datul din coate – dă-i un dos de palmă nemernicului care-ți fură rândul”, mulți ar lua zece la licență.
Să urmărim împreună bătălia de la supermarket
Impulsionată de ideea că la noi în țară se inventează multe, o clipă am fost tentată să spun că numai în România poți întâlni așa ceva – cu siguranță aș fi spus un mare neadevăr.
În realitate, situația nu e deloc o caracteristică pur românească. Bătăliile de la supermarket au fost clocite de oamenii care au inventat supermarketurile – da, vorbim despre americani. Și dacă tot au inventat ei supermarketul, au inventat și reducerile (mai mult sau mai puțin reale, firește). Tot în supermarket s-au inventat, mai apoi, și prețurile psihologice. Da, ați ghicit, cele cu ,99 în coadă.
Însă să revenim la bază, acolo unde s-a înventat haosul reducerilor, cel care-i face pe oameni să-și piardă mințile și să se poarte ilogic.
În Statele Unite ale Americii, reducerile arătă cam ca la noi:
Se pare că nu noi, românii, am inventat îmbulzeala în supermarketuri, cu toate că așa ar fi părut normal, de vreme ce avem vreo 50 ani de experiență de stat pe la cozi interminabile, în comunism.
Și dacă tot am ajuns la subiectul invențiilor românești, aflați că nici măcar mămăliga nu ne aparține – nici produsul și nici denumirea, în sine (мамалыга). Dar sarmalele? Așa cum v-ați imaginat, nici sarmalele.
Ce ne rămâne? Mândria de a fi român. Cea care ne împinge, de fiecare dată, să ne înghesuim unii într-alții, ca americanii.
Citește și editorialul: Fie-ți milă de producătorul român, că nu știe ce face!
