Profesorul care a publicat pe internet subiectele la Limba și Literatură Română de la Bacalaureat, identificat 

Cadrul didactic este anchetat și va suporta consecinţele potrivit legii

Secretarul de stat în Ministerul Educației, Florian Lixandru, a declarat că a fost identificată persoana care a postat pe internet subiectele la Bacalaureat, la proba de Limba și Literatura Română. Acesta ar fi un profesor dintr-o comisie de evaluare. Cadrul didactic riscă inclusiv cercetarea penală, potrivit stiripesurse.ro.

Potrivit secretarului de stat, persoana respectivă este anchetată și va suporta consecinţele potrivit legii.

„Am identificat situaţia. O persoană dintr-o comisie a transmis o poză cu subiectele. Persoana respectivă este anchetată, va suporta consecinţele potrivit legii. Dacă este cazul, mergem până la cercetarea penală”, a declarat Florian Lixandru fără să ofere alte detalii.

Lixandru a explicat și scandalul privitor la căutările online cu sintagma „de bună seamă” în timpul probei la română, precizând că se fac în continuare cercetări. Această sintagmă a fost extrem de căutată pe internet, cu doar câteva minute înainte de începerea probei.

 Ce transmite Ministerul Educației

„Urmare a informațiilor apărute în spațiul public, astăzi, 26 Iunie 2023, și care indică suspiciunea fraudării probei de limba și literatura română, desfășurată in aceasta dimineață în cadrul examenului național de bacalaureat 2023, Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație a procedat la verificarea elementelor de securitate asociate procesului de extragere a variantei de subiecte dintre cele propuse și de distribuire a acesteia către centrele de examen.Precizăm că spațiile de lucru în care se desfășoară procesul de verificare a variantei extrase sunt izolate pe un etaj fără acces la internet. Tot procesul este filmat, varianta extrasă fiind transmisă în teritoriu prin intermediul unei aplicații securizate. În urma verificării sistemului de monitorizare video, s-a constatat că a fost respectată procedura privind securitatea subiectelor.Membrii grupului de lucru nu au avut acces la niciun mijloc de comunicare cu exteriorul începând din momentul extragerii variantei de examen și a celei de rezervă și până în momentul încheierii timpului de lucru al grupului de lucru. (…) Având in vedere aspectele menționate, considerăm că suspiciunea asupra lipsei de securitate in ceea ce privește subiectele primite astăzi de candidații care au susținut proba scrisă la limba și literatura romană in cadrul examenului național de bacalaureat este nefondată”, a precizat Ministerul Educației. Înșelătorie cu criptomonede în valoare de 1,5 milioane de lei