Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) subliniază, joi, importanţa lucrărilor la autostrada Sibiu-Piteşti şi anunţă că realizarea celor două secţiuni care traversează Carpaţii nu mai poate fi amânată, potrivit digi24.ro.
Circulaţia pe Valea Oltului va fi închisă pe timpul zilei, în intervalul orar 6.00 – 20.00, timp de o lună.
„Construcţia autostrăzii Sibiu – Piteşti este esenţială pentru România. În lungime de 122 de km, această autostradă face parte din Coridorul 4 Paneuropean (Coridorul Rin – Dunăre). Marea majoritate a transporturilor de persoane şi de mărfuri pe ruta Est – Vest (Constanţa – Nădlac) tranzitează acum această zonă pe DN7, în condiţii care nu oferă suficient confort şi siguranţă rutieră. De aceea, construcţia celor două secţiuni care traversează Carpaţii nu mai poate fi amânată! Secţiunea 2 (Boiţa – Cornetu) este una dintre acestea, iar de operaţiunile de defrişare a versantului (derulate în perioada 08 iulie – 09 august) depind următoarele etape ale construcţiei care trebuie finalizată în 2028”, transmite CNAIR.
Potrivit companiei, traficul pe Valea Oltului va fi restrictionat. Timp de o lună, în perioada 8 iulie – 9 august, circulaţia se va închide pe DN7 pe timpul zilei, între orele 6.00 şi 20.00.
Totuşi, pentru accesul locuitorilor din zona Lazaret şi a personalului care lucrează la spitalul psihiatric din zonă vor fi stabilite două intervale orare, între 7.00 – 7.30 şi 16.00 – 16.30 în care se va putea circula doar însoţit. De asemenea, autovehiculele Poliţiei, pompierilor şi salvării vor avea acces în cazuri urgente, tot însoţite de reprezentanţi ai antreprenorului.
CNAIR mai explică faptul că DN7 se va închide parţial pentru a fi construită autostrada Sibiu- Piteşti, iar pentru aceasta suprafeţe mari de pădure trebuie defrişate.
„Pădurile sunt pe versantul care trece în aliniamentul DN7. Este nevoie ca porţiunea dintre Boiţa şi Lazaret, de opt km, a DN7 să fie închisă”, precizează CNAIR. „Întârzierile ar fi de minimum șase luni şi penalizări financiare. (…) Avem două variante: fie construim autostrada, fie riscăm să nu o mai putem construi prin Programul Transport 2021 – 2027. Avem de ales între a plăti pentru construcţie sau a plăti penalizări de întârziere extrem de mari din cauza statului, fără să avem certitudinea că autostrada va fi construită”, subliniază CNAIR.
Doi bărbați reținuți pentru folosirea actelor altor persoane pentru obținerea de credite