Curtea de Apel București s-a pronunțat în ceea ce privește cererea autorităților locale din Gornet (Prahova), de anulare a ordinului Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), în legătură cu intrarea în carantină a localității. Mai mult, magistrații au respins solicitarea autorităților locale de a fi despăgubite cu suma de 4 milioane de euro.

„Admite in parte cererea – Respinge acţiunea restrânsă şi modificată formulată de reclamantul Bogdan Dumitru, în contradictoriu cu pârâtul Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, ca neîntemeiată. Admite, în parte, acţiunea restrânsă şi modificată formulată de reclamanta UAT Comuna Gornet, prin reprezentant legal primar, în contradictoriu cu acelaşi pârât. Anulează Ordinul Şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă nr. 4659202/22.07.2020 privind instituirea carantinei zonale în localitatea Gornet, comuna Gornet, judeţul Prahova.

Respinge capătul de cerere în pretenţii din acţiunea reclamantei UAT Comuna Gornet, ca neîntemeiat. Cu recurs în termen de maximum 2 zile de la comunicare. Recursul se depune la Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII – a Contencios Administrativ şi Fiscal. Pronunţată, azi, 4 august 2020, în condiţiile art. 402 Cod procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei”, se arată în minuta instanței.

Reamintim că în localitatea Gornet, pe 22 iulie, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Prahova a votat instituirea carantinării zonale după ce în decurs de două săptămâni au fost depistate 15 cazuri de COVID19, iar șeful DSU, Raed Arafat a emis un ordin în acest sens.

Astfel, în 29 iulie, autorităţile locale din Gornet au atacat ordinul DSU în instanţă.

Iniţial, avocatul care reprezintă comuna Gornet, Bogdan Dumitru, a declarat că autorităţile locale cer despăgubiri în valoare de 500.000 euro de la DSU cu titlul de daune morale/daune interese, în condiţiile în care peste 450 de persoane au rămas fără locuri de muncă pentru că nu au mai fost primite de către angajatori din alte localităţi.

#News

Citește și: Raed Arafat ne îndeamnă la cumpătare