90 de pompieri au plecat către Grecia pentru 15 zile. România a trimis în Grecia un nou modul specializat de stins incendii de pădure, după de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat o decizie în acest sens, potrivit digi24.ro.
„Premierul României, domnul Marcel Ciolacu, a convocat, în data de 02.08.2023, în sistem hibrid, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, pentru a aproba prelungirea misiunii modulului de intervenţie specializat din România, care să ajute la stingerea incendiilor de pădure din Republica Elenă”, a transmis Guvernul, într-un comunicat de presă.
Potrivit documentului citat, au plecat spre Grecia încă 90 de pompieri din cadrul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă. Deplasarea pompierilor salvatori se realizează pe cale aeriană, cu aeronave din cadrul Ministerul Apărării Naţionale, durata misiunii fiind de 15 zile.
„Cei 90 de pompieri îi vor înlocui pe colegii aflaţi în Grecia, colegi care se vor întoarce astăzi în ţară, pe cale aeriană, cu aceleaşi aeronave ale Ministerului Apărării Naţionale. Tehnica de intervenţie încadrată de noul modul va fi cea dislocată deja pe teritoriul elen şi constă în 7 autospeciale de stingere incendii de pădure, patru autospeciale de stingere cu capacitatea de 10.000 l, 1 autospecială pentru intervenţie rapidă cu capacitatea de 600 l şi alte trei vehicule pentru transport personal”, a mai transmis Executivul.
Hotărârea a fost aprobată de CNSU având în vedere monitorizarea atentă a situaţiei generate de incendiile de vegetaţie din Republica Elenă şi solicitarea de asistenţă internaţională a autorităţilor din Grecia prin Mecanismul European de Protecţie Civilă, precum şi cu informarea prealabilă a preşedintelui României, Klaus Werner Iohannis
.Misiunea externă de sprijin se realizează prin Mecanismul European de Protecţie Civilă al Uniunii Europene, sens în care Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, prin Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, în calitatea sa de punct naţional de contact, a primit din partea Centrului de Coordonare a Răspunsului la Urgenţă al Comisiei Europene (ERCC), prin intermediul CECIS, solicitarea autorităţilor din Grecia pentru acordarea de asistenţă internaţională. Cel mai greu animal care a trăit pe Pământ ar fi avut 20 de metri și până la 340 de tone, potrivit specialiștilor