Marcel Ciolacu/Foto: George Călin

Incidența mare a cazurilor de infectare cu noul coronavirus a adus iar în discuție ideea amânări alegerilor generale. Liderul PSD, Marcel Ciolacu a declarat, după ședința Consiliului Politic Național, că nu PSD va amâna alegerile generale, ci chiar Guvernul Orban, care a gestionat dezastruos pandemia, iar dacă se va ajunge la 4.000 de infectări, atunci social democrații vor vota pentru amânarea alegerilor.

„Atât eu, cât şi colegii mei suntem îngrijoraţi de dezastrul cu care este condusă această pandemie. Am ajuns astăzi să avem 25% rata de infectare. Aş vrea, prin intermediul dvs, să îl anunţ şi pe dl Iohannis, şi pe dl Orban, că nu PSD va amâna alegerile. Am avut această discuţie cu colegii mei, ci Guvernul său e posibil să creeze această breşă de a fi amânate alegerile, din cauza gestionării dezastruoase a pandemiei de Guvernul orban. Acum câteva luni am trecut un proiect de lege, la fel ca alte state, Germania, Franţa sau Polonia, prin care interziceam vânzările de acţiuni la companiile proprietate a statului român.

Guvernul Orban a emis o OUG, mascată sub scandalul furturilor de la alegeri în Bucureşti, şi au redeschis posibilitatea de vânzări de active la nişte preţuri ridicol – Hidroelectrica, CEC sau Eximbank. De aceea, începând de această săptămână va începe să îşi expună programul de guvernare pentru parlamentare. Nu PSD amână alegerile. PSD se pregăteşte de alegeri pe 6 decembrie. Dacă Guvernul va gestiona la fel de catastrofal pandemia e posibil să avem amânare a alegerilor”, a declarat Marcel Ciolacu, la finalul Consiliului Politic Naţional al PSD.

Conferinţă de presă susţinută de preşedintele #PSD Marcel Ciolacu, la sediul PSD

Publicată de Partidul Social Democrat pe Luni, 5 octombrie 2020

10.000 de cazuri de la începutul lunii octombrie

Reamintim că în România au fost patru zile cu peste 2.000 de cazuri de infectări cu noul coronavirus, cu record negativ înregistrat în 2 octombrie, cu 2.343 de cazuri. În ultimele 24 de ore, la nivelul țării au fost confirmate 1.591 de noi cazuri din 6.537 de teste. De la începutul pandemiei, în România au au fost înregistrate 137.491 de cazuri de persoane infectate cu Covid, 108.526 de pacienți au fost declarați vindecați, iar 5.048 de pacienți au decedat.

Citește și: Orban nu este infectat cu Covid, dar rămâne în carantină

#News