Nicușor Dan și Ludovic Orban

Cu toate că primarul ales al Capitalei se declară extrem de ocupat în această perioadă, principala sa preocupare fiind, potrivit declarațiilor acestuia, Bucureștiul, nu neagă că s-ar fi gândit la o reluare a carierei politice, de data aceasta direct la sânul lui Ludovic Orban, principalul său susținător. De altfel, chiar premierul ar fi sugerat, la un moment dat, că o intrare a lui Nicușor Dan în politică (PNL), nu este un lucru chiar atât de departe de realitate.

Nicușor Dan: „Reflectez la o intrare în politică”

„O să dau acelaşi răspuns ca domnul premier. Viaţa mea profesională e lungă din momentul acesta. În momentul acesta am mari dificultăţi în a ţine la suprafaţă acest oraş. Sunt extrem de preocupat de următoarele luni din viaţa Bucureştiului şi asta este suficient pentru mine. Reflectez la o intrare în politică. Pentru acest moment este răspunsul pe care vi l-am dat”, a declarat primarul ales al Capitalei Nicuşor Dan, în cursul serii trecute.

Pe de altă parte, premierul Ludovic Orban a declarat că, în eventualitatea în care Nicușor Dan se va horărî să sară în barca galbenă, „o să discute cu mare bucurie”.

„Dacă va veni un moment să discutăm despre acest subiect o să îl discut cu mare bucurie. Acum chestiunea noastră principală e să discutăm despre soluţiile pentru Bucureşti”, a mai spus premierul Orban, potrivit news.ro.

Citește și: Nicușor Dan va colabora cu premierul pentru a corecta greșelile din administrația bucureșteană

#News