Premierul Ludovic Orban nu este infectat cu noul coronavirus, dar va rămâne în carantină până joi, când i se va face o nouă testare, potrivit unui comunicat al Guvernului.

„Rezultatul testului pentru noul coronavirus (COVID-19) în cazul prim-ministrului Ludovic Orban este negativ. Menționăm faptul că testul a fost realizat la cerere, preventiv, premierul nefiind încadrat într-o definiție de caz întrucât nu este considerat contact direct al unei persoane diagnosticate pozitiv.

Din motive de precauție, Ludovic Orban va rămâne în carantină până joi, 8 octombrie a.c., de unde își va exercita atribuțiile funcției de prim-ministru și își va desfășura activitatea fără interacțiune fizică cu alte persoane. În cursul zilei de joi premierul va efectua un nou test, la distanță de 10 zile de la prezența în platoul TV în care s-a aflat o persoană care, în cursul zilei de duminică, a fost confirmată pozitiv la testul pentru noul coronavirus”, se arată în comunicatul Guvernului, citat de digi24.ro.

Premierul s-a autoizolat după ce a aflat că un moderator de la B1TV, unde a fost săptămâna trecută a fost testat pozitiv cu Covid 19. Pe lângă Orban, alți miniștri au anunțat că își vor face testul, precum și noul primar al Capitalei, Nicușor Dan.

Citește și: PSD a reacționat la „izolarea” Executivului

#News