După ce Ilie Bolojan, noul șef al Consiliului Județean Bihor, a anunțat o restructurare masivă în rândul celor pe care urmează să îi conducă pentru 4 ani, iată că modelul este preluat și în alte părți din România.
Președintele CJ Prahova, Iulian Dumitrescu va propune vineri, 6 noiembrie, desființarea a 101 posturi din aparatul propriu al instituției și a două direcții care totalizează peste 210 angajați.
„Actuala structură de personal a Consiliului Județean, pe de o parte am găsit-o plafonată, fără chef de muncă, fără o cultură a obiectivelor clară, pe de altă parte, hai să spunem, plină de pile de partid”, și-a explicat Dumitrescu decizia, într-o postare pe Facebook.
„Din ce am învățat la școală, din experiența de viață, știți că am avut ocazia să studiez destul în țara asta sau în lumea asta, am făcut inclusiv la Harvard, acolo te învață când te apuci de o treabă trebuie să stabilești obiectivele, strategia, misiunea ta și apoi trebuie să ai o structură care să urmeze aceste obiective, această strategie. Strategia noastră ar fi << Prahova pe primul loc >>, sloganul de campanie, ceea ce înseamnă pentru noi să fim pe primul loc la atragerea de fonduri europene, la o administrație eficientă, să cream noi locuri de muncă, să avem spitale noi, curățenie”, a mai scris Dumitrescu.
Astfel, Iulian Dumitrescu a anunțat că pentru aparatul de specialitate al Consiliului Județean Prahova, care are în prezent 247 de persoane, a fost propusă reducerea cu 101 persoane, iar 15 dintre cele 27 de funcții de conducere ar urma să dispară.
„Economia la bugetul CJ ar fi cam 120 de miliarde de lei vechi pe an sau, pe patru ani, 480 de miliarde”, a explicat noul șef al instituției. Concedierile care ar avea loc în urma modificării organigramei propuse de noul președinte al Consiliului Județean Prahova ar putea avea loc dacă membrii CJ aleși în 27 septembrie vor vota propunerea sa.
Citește și: Ilie Bolojan înjumătățește CJ Bihor