Anunțul făcut de președintele Iohannis cu privire la închiderea școlilor și trecerea pe învățământul online este considerat o profundă iresponsabilitate din partea autorităților de către reprezentanții Consiliului Național al Elevilor.
„În deschiderea şedinţei de Guvern din această seară, Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a declarat că toate unităţile de învăţământ trebuie închise, fiind necesară tranziţia actului educaţional în format exclusiv online. Consiliul Naţional al Elevilor dezaprobă profund această propunere, întrucât multe unităţi de învăţământ din România se află în comunităţi în care rata de transmitere a virusului SARS-CoV-2 este cu mult sub incidenţa de 3 la mia de locuitori. Pentru a putea garanta un act educaţional de calitate, e important ca în aceste comunităţi unităţile şcolare să rămână deschise, cu respectarea tuturor măsurilor de siguranţă”, arată un comunicat de presă al Consiliului Elevilor, citat de edupedu.ro.
În acelaşi timp, trecerea întregului sistem de învăţământ în format exclusiv online denotă o profundă iresponsabilitate din partea autorităţilor statului, în condiţiile în care, în continuare, sute de mii de elevi din România nu au posibilitatea de a accesa cursurile online din cauza lipsei infrastructurii digitale, mai indică sursa citată.
„Considerăm că propunerea Preşedintelui României este una nefundamentată la momentul de faţă. Traversăm, cu siguranţă, o perioadă de criză, însă e important să ţinem minte faptul că şcoala reprezintă una dintre instituţiile care stau la baza societăţii noastre. Din acest motiv, solicităm din nou testarea tuturor elevilor, în baza unui program de tipul «Testare în curtea şcolii», pentru a putea garanta participarea în siguranţă la cursuri a tuturor colegilor noştri, în comunităţile unde rata transmiterii virusului permite acest lucru”, a declarat Rareş Voicu, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor.
Citește și: Iohannis a anunțat carantina parțială