Până la competiții, Simona are de jucat meciul cu virusul anului 2020. Sportiva este, în prezent, infectată cu Covid-19, dar se simte bine. Nu-i uită pe iubitorii tenisului și nu se poate distanța nici de fani. Folosește contul de Twitter, primește mesaje și le răspunde tuturor.

”Mulțumesc tuturor pentru mesaje. Mă simt minunat” a scris Simona pe contul său de Twitter. Mai mult decât atât, a ales să posteze și o fotografie în care zâmbește, semn că este pe drumul cel bun și se va însănătoși rapid. Conform imaginii, alege să citească, să bea ceai și să se relaxeze, dar nu uită nici de fanii de pe Social Media.

Anunțul sportivei a apărut pe Mediafax, unde a a transmis următoarele: ”Bună tuturor, am vrut să vă anunț că am fost testată pozitiv cu Covid-19”, a scris ea. ”Mă simt bine…vom trece prin asta împreună”.

Pentru a întări spusele Simonei, Artemon Apostu-Efremov, unul dintre antrenorii Simonei, a insistat pe faptul că Simona se simte bine: ”Simona e în regulă, s-a autoizolat, are simptome medii și sper să se refacă cât mai repede. Am fost destul de surprins pentru că Simona este destul de atentă, grijulie, tot timpul a respectat măsurile, însă, după cum vedem, este acest nou val de Covid și nu știu când și de unde a luat. Nici ea nu știe. E o realitate cu care trebuie să ne confruntăm și sper că vom trece cu bine prin asta. Nu cred că sunt chestii pe care le poți controla. O luăm ca atare. Nu ne gândim că e ceva negativ sau pozitiv, e o realitate. Important este să treacă cât mai repede și cât mai bine peste acest virus. Apoi, vom începe pregătirea, când va fi gata”, a spus antrenorul într-o declarație televizată.

Citește și: Iulia Albu ”dă block” pe Instagram. Cine e victima?

#News