Am mai spus: nu există ambulanță aeriană pentru transportul internațional al copiilor care au nevoie de tratamente în străinătate. Toate transporturile de acest gen se fac în baza donațiilor, cu avioane private, pe munca și nervii asociațiilor umanitare.

Există proiecte, există idei, există implicare. Din partea persoanelor fizice, pentru că statul pe care ar trebui să ne bazăm ridică neputincios/nepăsător din umeri. Ne bazăm noi pe noi, ne ajutăm noi între noi.

Cel mai recent caz: antreprenorul Vasile Armenean, fondatorul Betty Ice, a pus la dispoziție avionul personal pentru transportul unui copil bolnav din Bacău, în Turcia. Avionul personal a devenit, și de această dată, ambulanță aeriană.

Cu ajutorul Fundației Umanitare Nord 2001, un copil de doar 3 ani din Bacău a fost transportat la o clinică din Turcia, unde va avea parte de tratamentul de care are nevoie.

”Mulțumim domnului Vasile Armenean de la Betty Ice, care la rugămintea noastră a pus la dispoziție aeronava personală pentru transportul familiei Roșca în Turcia, toate cheltuielile legate de zbor fiind suportate de către acesta. Colega noastră Andreea Druță de la Lapterra a fost la Bacău, alături de familia Roșca”, au transmis reprezentanții Fundației Umanitare Nord 2001.

Epoca ”de aur” din 2020: copii desculți și spitale construite din donații

”Toate acestea nu ar fi fost posibile fără implicarea unei echipe dedicate din partea Fundației noastre, dar mai ales fără implicarea voastră, a tuturor celor care au donat din suflet sume mai mici sau mai mari pentru șansa lui Matteo de a se vindeca. Pentru toate acestea vă mulțumim. Ați demonstrat încă o dată că sunteți alături de noi, că sunteți solidari cu cazurile noastre și că faceți lucrurile din inimă”, adaugă aceștia.

Citește și: Marius Constantinescu și Campania ”Aducem Zâmbete”: o șansă pentru cei fără Crăciun

#News