#News – Toaletele modulare achiziționate de Primăria Municipiului Galați, încă nefuncționale în 2020

Toalete modulare nefuncționale în Galați

toalete

La începutul anului 2018, Primăria Municipiului Galați anunța finalizarea licitației destinată achiziționării de toalete publice modulare, „în ton cu vremurile în care trăim”, după cum rosteau voci importante ale urbii, în acea perioadă. Dacă până în acel moment, orașul Galați beneficia de toalete ecologice, din plastic, de cele mai multe ori acestea fiind un adevărat focar de infecție nu numai pentru gălățenii care se încumetau să le folosească, însă și pentru cei ce aveau ghinionul să treacă pe lângă ele, mirosul emanat fiind unul de nesuportat, iată că în 2018 Primăria Galați anunța că această situație avea să se schimbe, lucru care, de altfel, s-a și întâmplat, într-un fel sau altul.

În timp, toatelete ecologice din plastic au dispărut una câte una de pe domeniul public, acestea fiind înlocuite de vestitele și mult lăudatele toalete modulare, dotate cu apă curentă și hârtie igienică, totul în schimbul unei sume modice de 1 leu per utilizare, bancnota fiind introdusă într-un automat montat la ușa toaletei, pentru a putea beneficia, astfel, de condiții europene.

Cu toate astea, socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg, deoarece aceste toalete modulare sunt, în marea lor majoritate, inutilizabile până-n zilele noastre, pe ușile acestora fiind scris mesajul „Toaleta nu este pusă în funcțiune”. Astfel, gălățenii sunt nevoiți să reziste până acasă, la locul de muncă, ori până la cel mai apropiat local pentru a merge la toaletă. Întrucât multe dintre acestea au fost montate în parcuri și locuri de agrement pentru cei mici și cei mari, au început să apară situații neplăcute în care, cei cuprinși de nevoile fiziologice, neputând să acceseze aceste toalete, au folosit zona din spatele acestor toatele, cea ferită de ochii trecătorilor, pentru a rezolva problema, ruginind astfel exteriorul metalic al toaletei.

De menționat este faptul că prețul estimativ plătit de Primăria Municipiului Galați pentru o singură toaletă modulară a fost de 14.000 euro. Cu ce s-au ales gălățenii după această investiție? Cu niște fortărețe-paravan inutilizabile și cu probleme la rinichi.

#News