Cătălin Drulă și-a găsit secretar de stat pe care să-l trezească la 3 noaptea

Conform spuselor ministrului, Horațiu Cosma a făcut parte, în 2014, din Asociația Pro Infrastructură, ca mai apoi, în vremea guvernării lui Dacian Cioloș, să ocupe funcția de consilier în cancelaria premierului

Dintr-o declarație recentă a ministrului Transporturilor, Cătălin Drulă aflăm că primul secretar de stat din cadrul ministerului a fost găsit și, mai mult decât atât, chiar numit. Horațiu Cosma, noul secretar de stat, se va ocupa, potrivit declarațiilor deminitarului Drulă de domeniul rutier, fiind genul de om „pe care îl poți trezi la trei noaptea să îți spună stadiul oricărei autostrăzi”.

Citește și: PSD: „Cu USR la guvernare, aflăm că autostrăzile vor apărea după 2024!”

Cătălin Drulă: „Am mare încredere că împreună vom accelera șantierele existente”

Conform spuselor ministrului, Horațiu Cosma a făcut parte, în 2014, din Asociația Pro Infrastructură, ca mai apoi, în vremea guvernării lui Dacian Cioloș, să ocupe funcția de consilier în cancelaria premierului. Mai mult decât atât, afirmă Cătălin Drulă, Cosma a fost și consilier parlamentare în comisia de Transporturi, în 2017.

„Astăzi am făcut prima numire de secretar de stat, pe Horațiu Cosma, care se va ocupa de domeniul rutier. Horațiu s-a alăturat Asociației Pro Infrastructură în 2014, apoi în 2016 a activat în calitate de consilier în Cancelaria premierului Dacian Cioloș și în ultimii 4 ani, a fost consilier parlamentar cu atribuții legate de comisia de Transporturi din 2017. Horațiu este omul pe care îl poți trezi la trei noaptea să îți spună stadiul oricărei autostrăzi, pozițiile kilometrice, soluțiile tehnice, blocajele birocratice care trebuie rezolvate, stadiul plăților, al exproprierilor și tot ce ține de domeniul investițiilor mari publice. Am mare încredere că împreună vom accelera șantierele existente și ne vom asigura că cele viitoare pornesc cu premise de eficiență crescută față de trecut. Vom reveni în zilele și săptămânile următoare cu concluziile analizelor detaliate și cu echipa completă. Construcția abia începe”, a scris ministrul Drulă pe Facebook.

Astfel, într-o notă optimistă, noul ministru al Transporturilor Cătălin Drulă, împreună cu noii săi subalterni, afirmă că are de gând să se țină de treabă de-acum încolo, având planuri mari pentru ministerul pe care îl conduce.

Citește și: Ministrul Drulă a găsit sursa blocajelor din minister

#News