Începe bătălia pe prefecturi

Județe dorite de fiecare dintre membrii coaliției

Liderii PNL, USR PLUS și UDMR au avut marți o discuție în interiorul coaliției pentru împărțirea funcțiilor de prefecți și subprefecți în baza algoritmului stabilit la negocierile de la finalul anului trecut. Potrivit acestuia, liberalilor li se „cuvin” 23 de județe, USR PLUS – 14 și UDMR – 5 județe. De asemenea, PNL va avea 47 de subprefecți, USR PLUS -28 și UDMR – 10.

„Sunt județe pe care le vrem toți. De exemplu, Cluj, Sibiu, Constanța, Timiș sau Iași. Probabil le vom repartiza tot prin sistem de tragere. Adică PNL alege primul un județ important, apoi USR PLUS, apoi UDMR”, au declarat surse participante la discuții, transmite Digi 24. Potrivit acestora, la începutul săptămânii viitoare va avea loc o nouă întâlnire.

Care sunt atribuțiile prefecților

Prefectul este reprezentantul Guvernului în teritoriu. Conform art.252 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, prefectul îndeplinește următoarele categorii de atribuții:

a) atribuţii privind asigurarea implementării la nivel local a politicilor guvernamentale şi respectării ordinii publice;

b) atribuţii în exercitarea rolului constituţional de conducere a serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale;

c) atribuţii privind verificarea legalităţii actelor administrative ale autorităţiloradministraţiei publice locale şi atacarea actelor administrative pe care le consideră ilegale;

d) atribuţii de îndrumare, la cererea autorităţilor administraţiei publice locale, privind aplicarea normelor legale din sfera de competenţă;

e) atribuţii în domeniul situaţiilor de urgenţă.

Citește și: Prefectul de Buzău, demisie de onoare

#News