O informație citită zilele trecute, venită dinspre Papa Francisc, m-a făcut din nou să mă întreb cât din decizia unui cuplu de a nu avea copii sau cel mult de a avea unul singur vine din egoism, așa cum „predică” înaltul prelat catolic și cât vine din rațiune. Asta în contextul în care societatea, în ansamblul ei, pare sau chiar este una fragilă, cu multe incertitudini, atât economice, cât și sociale.
Privind cu doi pași mai în față, aș putea spune că nu este vorba de niciun fel de egoism, ci mai mult de teamă, de teama că peste câțiva ani părinții de acum să nu aibă posibilitatea să le ofere un mediu decent de dezvoltare urmașilor. Dacă însă privesc, un pas în urmă, cel puțin în România, natalitatea pare să fie susținută, din păcate, de mamele tinere și foarte tinere, care din lipsa educației își trăiesc viața, la propriu, „de pe azi, pe mâine”, dar cu ce consecințe.
Astfel că vorbele Papei, prin care într-un fel sau altul li se reproșează cuplurilor tinere că nu vor să aibă copii, dar care aleg să aibă compania câinilor sau a pisicilor, care să le ia locul copiilor, și care, mai apoi, în opinia sa „echivalează cu negarea paternității sau a matenității”, dar care mai mult diminuează și ia umanitatea, nu fac decât să provoace și mai multă anxietate într-o societate, dar mai ales într-un moment în care există o presiune mare pe omul modern.
Omul modern care înainte de a dovedi celorlați că își poate asuma o astfel de responsabilitate, căci, da, a avea un copil, indiferent de vremurile în care acesta „vine pe lume”, înseamnă multă responsabilitate, trebuie să își dovedească lui că poate face acest lucru. Și nu e vorba de frică, ci de rațiune, de privirea cu „doi pași mai în față”.
Până astăzi, de la începutul anului, în lume s-au născut peste 2,1 milioane de copii.
