Liderul mondial al tenisului feminin, australianca Ashleigh Barty înțelege frustrarea populației cu privire la dispensa medicală pe care sârbul Novak Djokovic (număr 1 ATP) ar fi primit-o pentru a participa la Australian Open, acesta alegând să nu se vaccineze împotriva Covid. Dar în același timp, afirmă jucătoarea, nu vrea să comenteze „istoricul medical” al sportivului sârb.
„Știu cât de greu le-a fost australienilor, dar în special celor din Victoria, care au traversat momente dificile în ultimii doi ani. Înțeleg de ce ar putea fi frustrați de această decizie (n.r. – acordarea unei derogări medicale). Aceste decizii sunt luate de către autorități, eu n-am niciun cuvânt de spus. În același timp, nu sunt interesată să vorbesc despre istoricul medical al lui Novak”, a spus Ashleigh Barty, în cadrul unei conferințe de presă.
În acest moment, Novak Djokovic se află într-un hotel „de carantină” din Melbourne, unde așteaptă decizia autorităților australiene, după ce a contestat anularea vizei de călătorie. Potrivit The Guardian, Tribunalul Federal din Melbourne a anunțat că audierea completă în acest caz a fost programată pentru luni, 10 ianuarie, în condițiile în care turneul de Grand Slam Australian Open urmează să înceapă în 17 ianuarie. Chris Tan, reprezentantul Ministerului pentru Imigrări, a precizat că autoritățile preferă o decizie rapidă în acest caz, dar nu contestă amânarea deciziei. Avocații lui Novak Djokovic au precizat că este o situație „la limită”, dar s-au declarat încrezători în șansele de reușită ale contestației privind anularea vizei de călătorie.
Premierul australian Scott Morrison a postat pe Twitter, joi dimineaţă, un mesaj, în care reafirmă anularea vizei sportivului de 34 de ani. „Viza domnului Djokovic a fost anulată. Regulile sunt reguli, mai ales când vine vorba de graniţele noastre. Nimeni nu este deasupra acestor reguli. Politicile noastre stricte de frontieră au fost esenţiale pentru ca Australia să aibă una dintre cele mai scăzute rate de deces din cauza COVID din lume şi continuăm să fim vigilenţi”, a scris Morrison pe Twitter.
Mai mulți fani ai lui Djokovic, dar și anti-vacciniști au protestat în fața hotelului unde este cazat sportivul sârb.
Citește și: Novak Djokovic trebuie să își dovedească derogarea medicală sau se va întoarce acasă