Maestrul horror-ului Stephen King a inspirat, de-a lungul timpului, generații întregi de scriitori care s-au chinuit, fără succes, să-i calce pe urme acestuia și să-i imite stilul. Cu povești accesibile oricui, în care ascunde „ouă de Paști” pentru cititorii săi fideli, King reușește să fie acel scriitor pe care îl iubești indiferent de mediul din care faci parte, ori de nișa de literatură pe care o preferi.
HashtagNews.ro și-a propus să treacă în revistă cele mai iubite ecranizări realizate după romanele și nuvelele lui Stephen king:
1. The Shining (1980)
The Shining (cu Jack Nicholson în rolul principal), în regia lui Stanley Kubrick, este, poate, cea mai cunoscută adaptare a unui roman scris de Stephen King. Cu toate astea, anumite zvonuri povestesc cum că maestrul horror-ului nu ar fi fost tocmai mulțumit de abordarea lui Kubrick, astfel că în 1997 a apărut un nou The Shining, de data aceasta regizat sub atenta supraveghere a scriitorului. Ulterior, în 2019, apare și continuarea poveștii, Doctor Sleep, după cartea cu același nume.
2. IT (2017)
Cu toate că prima ecranizare a romanului „IT” s-a întâmplat în anul 1990, avându-l în rol principal pe actorul Tim Curry, puțini dintre cinefili își amintesc de această variantă, cei mai mulți fiind la curent cu varianta mai nouă, cea din 2017, care în 2019 a primit și o continuare, îndelung contestată, de altfel, de fanii lui King, însă nu și de autor.
3. Stand by me (1986)
Copiii anilor ’90 își amintesc cu plăcere și totodată înspăimântați de Stand by Me, povestea de prietenie dintre patru băieți aproape adolescenți care pleacă în aventura vieții lor, în căutarea unui cadavru. Cu toate că Stephen King îți poate lăsa impresia că subiectul, în sine, se concentrează în jurul căutării cadavrului, în realitate, căutarea are cu totul altă natură, una mult mai profundă: a copilăriei pierdute.
4. Misery (1990)
Kathy Bates, unul dintre actorii preferați de Stephen King în filmele și serialele realizate după scrierile sale, interpretează rolul unei cititoare fidele a unui scriitor care, în stilul caracteristic, King reușește să-l facă să semene destul de mult cu propria persoană. O povestire care reușește să te țină „captiv”.
5. The Shawshank Redemption (1994)
Shawshank Redemption spune povestea unui deținut închis pe nedrept (Tim Robbins), care se împrietenește în închisoare cu un alt deținut (Morgan Freeman), rezultatul prieteniei dintre cei doi având urmări neașteptate. Ecranizarea este catalogată ca fiind una dintre cele mai bune realizate vreodată după un roman scris de King.
6. The Mist (2007)
The Mist e acea miniserie realizată după un roman a lui Stephen King care sparge tiparele unui final previzibil. Miniseria a avut parte de un remake în 2017, cu toate că, potrivit criticilor, aceasta nu s-ar ridica la nivelul primei ecranizări, din 2007.
7. Secret Window (2004)
Secret Window, cu Johnny Depp în rolul principal, spune povestea unui scriitor (da, din nou) care pierde contactul cu realitatea, însă și cu propria persoană.
8. Salem’s Lot (1979)
Clasică reîntoarcere din lumea morților, clasicul orășel bântuit. Dincolo de aceste clișee, o narațiune transpusă în film care reușește să creeze suspansul necesar prevestitor al viitoarelor nopți nedormite.
9. A Good Marriage (2014)
A Good Marriage îți concentrează acțiunea în jurul unui criminal în serie, scriere cu care Stephen King a dovedit că se poate distanța cu ușurință de supranatural, subliniind, de asemenea, faptul că cei mai mari monștri se află, totuși, printre noi.
10. Hearts of Atlantis (2001)
Bazat pe romanul „Low Men in Yellow Coats”, Hearts of Atlantis, cu Anthony Hopkins în rolul principal, e un carusel emoțional menit să-i sensibilizeze până și pe cei mai „insensibili” dintre spectatori. Nostalgie și poate un pic de magie.
Citește și: Dracula, așa cum nu l-ai mai văzut: și futurist, dar și western