La cea de-a 70-a aniversare a domniei sale, Regina Elisabeta a anunțat că ducesa de Cornwall, Camila, va deveni Regina Marii Britanii.
În mesajul Reginei, cu ocazia Jubileului de Platină, aceasta a declarat „că atunci când va veni acel moment”, Camila trebuie să devină „regină consoartă”, relatează Digi24. Altfel spus, când Charles va deveni rege, ducesa de Cornwall va avea titulatura de Regina Camilla.
Ducesa este a doua soție a prințului Charles, după prințesa Diana, de care a divorțat în 1996 și care a murit într-un accident de mașină un an mai târziu.
Regina Elisabeta a II-a este primul monarh din istoria Marii Britanii care ajunge la Jubileul de Platină
Ducesa de Cornwall, în vârstă de 74 de ani, s-a implicat tot mai mult în activități publice și de caritate, iar de Anul Nou, Regina Elisabeta a II-a i-a oferit Ordinul Jartierei, cel mai înalt ordin cavaleresc.
Regina Elisabeta a II-a împlinește duminică, 6 februarie, 70 de ani de domnie, adică celebrează Jubileul de Platină. Niciun alt monarh englez nu a reușit să atingă acest prag. Elisabeta a devenit regină la 26 de ani, iar în timpul domniei sale, Coroana britanică s-a adaptat și a ținut pas cu toate schimbările ce au avut loc de-a lungul timpului.
În vârstă de 95 de ani, monarhul Marii Britanii a dat startul festivităților încă de sâmbătă, la reședința ei privată de lângă Londra, Sandringham. Aceasta a tăiat un tort pe care l-a primit din partea invitaților, suverana fiind toată un zâmbet.
Reamintim că Regina Elisabeta a II-a a asistat la trecerea de la radio și televiziune alb-negru, la transmisii color, iar în 1957, transmitea primul mesaj televizat de Crăciun. De asemenea, suverana a văzut intrarea și ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, dar și decolonizarea Africii și Asiei.
De asemenea, a vizitat 116 țări, a aprobat mai multe de 3.500 de legi ale Parlamentului și are 115 de tablouri cu chipul său. Regina nu are nevoie de permis de conducere, la fel ca în cazul pașaportului, deoarece sunt emise în numele Majestății Sale.
În fiecare an, Regina Elisabeta a II-a găzduieşte peste 50.000 de persoane la Palatul Buckingham
Regina Elisabeta, omagiu pentru prințul Philip: „Viața înseamnă și despărțiri definitive”