Pensii mărite, probleme sporite
Ce puțin asta declară fostul președinte, Traian Băsescu. Acesta avertizează guvernul PNL cum că mișcarea asta nu ar fi una tocmai bună pentru economia țării. În opinia lui Băsescu, o majorare cu 40% a pensiilor ar destabiliza bugetul pe viitor, dând naștere unui lanț întreg de probleme.
„Noi discutăm acum despre o condiţie normală despre a reducerea a deficitului bugetar excesiv de la 4,6 la sută. 1,6 la sută să fie reduse în intr-un interval de trei ani. Ar însemna o reducere de 0,5 la sută pe an, în condiţiile în care va fi o creştere economică de 4 la sută. Asta va însemna că se va resimţi creşterea economică în venituri”, a explicat europarlamentarul.
Deficit de peste 6%
Distrugerea României, plănuită de politicienii timpurilor noastre. Cam asta sugerează că s-ar întâmpla acum. Jocuri politice, voturi cumpărate și deficit uriaș spre sfârșit.
„Dacă raportăm asta la creşterea pensiilor cu 40 la sută, înseamnă că vom avea un deficit de peste 6 la sută. Sunt destule naţiuni care în iresponsabilitatea lor se autodistrug. Să nu vă mire ca într-un an ca acesta să dubleze alocaţiile, să mărească pensiile cu 40 la sută. Sunt reprezentanţii aleşi pe care i-a delegat să distrugă această ţară. Dacă vine vorba despre creşterile anunţate politic şi se află reflectate în legi, cu contribuţia largă a celor două partide mari, ne pregătim de autodistrugere”, a precizat Băsescu.
Stați liniștit, domnule Băsescu, nu vă alarmați! Majoritatea pansionarilor tot PSD va vota, cu pensii mărite sau fără.
Citește și: Dăncilă e fericită că CCR nu i-a anulat pensiile speciale pentru primari