Român arestat în SUA pentru fraudă cu indemnizații de șomaj

Potrivit Departamentului de Justiție din SUA el a conspirat cu 214 complici români din California și din România pentru a obține în mod fraudulos milioane de dolari în prestații de asigurări de șomaj din California

Un român a fraudat Guvernul Statelor Unite cu peste 5 milioane de dolari, fiind acuzat de procurorii federali din San Diego că face parte dintr-o rețea care fura indemnizații de șomaj. Constantin Sandu, de 32 de ani a falsificat documente pentru a cere astfel de ajutoare, în timpul pandemiei de COVID 19. El este acuzat că, între toamna anului 2020 și vara lui 2022, a condus o rețea de escroci internaționali, formată din 214 complici români și străini aflați atât pe teritoriul Statelor Unite, cât și în România. Bărbatul a fost arestat de FBI în statul California, potrivit digi24.ro.

Potrivit Departamentului de Justiție din SUA, „Sandu a conspirat cu 214 complici români din California și din România pentru a obține în mod fraudulos milioane de dolari în prestații de asigurări de șomaj din California, falsificând documente, creând conturi și afaceri fictive și depunând cereri false la Departamentul de Dezvoltare Economică din California, care administrează indemnizaţiile de şomaj ale statului”.

„Acest inculpat a condus o vastă rețea de escroci internaționali pentru a exploata un program menit să ajute angajații din California care se luptă să supraviețuiască pandemiei”, a declarat procurorul american Randy Grossman. Astfel „au fost deturnați milioane de dolari de la cei care aveau cu adevărat nevoie de ei,” a adăugat procurorul.

Plan guvernamental anti-obezitate în Italia