Îndrăgita cântăreața Adda a vorbit, miercuri, la emisiunea „Neatza cu Răzvan și Dani”, despre problemele ei de sănătate și modul în care încearcă să își păstreze o gândire pozitivă.
Aceasta a anunțat că se luptă cu boala Lyme, pe care a descoperit-o foarte recent. Răzvan Simion nu și-a putut stăpâni lacrimile auzind povestea emoționantă a Addei.
Cântăreața a spus că a început să umble pe la doctori încă de la sfârșitul anului trecut din cauza că simțea că ceva nu este în regulă.
„Eu am presimțit cumva ce am. Din octombrie anul trecut mergeam la doctori și am întrebat și de Lyme și m-au trimis la psiholog, iar psihologul mi-a zis să nu mai vin că sunt ok, că problema mea e la fizic, nu la căpuț”, a declarat Adda, potrivit Libertatea. ro.
„Într-o zi mi-a paralizat piciorul pe ambreiaj”
Totodată, artista a recunoscut că a trecut prin clipe de groază, când i-a paralizat piciorul pe ambreiaj, în timp ce era în trafic. Mai mult, aceasta a spus că în timp ce filma la cea mai recentă piesă, nu și-a mai simțit partea stângă a feței.
(…)Dar trag de mine și sunt vie, vreau să mă bucur de toate lucrurile din viața mea”, a spus Adda.
În momentul în care Dani Oțil a remarcat o fotografie cu familia artistei, Răzvan Simion s-a emoționat și a început să lăcrimeze, iar Adda a încercat să schimbe atmosfera tristă din platou.
„Dar nu mă face să plâng acum. E dimineață! Nu mă face să plâng. M-am machiat singură frumos și nu, nu e de plâns. Acum simt că trăiesc cu adevărat, mă bucur cu adevărat de ce e în jurul meu. M-am emoționat foarte tare acum. Vreau să las lucruri în urmă, vreau să fac muzică frumoasă și sunt convinsă că mă voi vindeca”, a concluzionat artista.
Citește și articolul: Replici spumoase între Dani Oțil și Răzvan Simion. Ce și-au spus cei doi prezentatori