Calea Victoriei devine pietonală din acest weekend

Evenimentul „Străzi deschise, Bucureşti – Promenadă Urbană” este reluat începând de sâmbătă.

Calea Victoriei
Calea Victoriei sursa foto pag de FB ARCUB

Străzi deschise, Bucureşti – Promenadă urbană”, ajuns la a 4-a ediţie, debutează în 6 aprilie. În primul weekend din aprilie, Calea Victoriei devine pietonală, între orele 10.00 şi 22.00, pe segmentul de drum Piaţa Victoriei – intersecţia cu str. Gheorghe Manu, respectiv segmentul Bulevardul Dacia – Splaiul Independenţei, fără afectarea intersecţiilor, anunţă ARCUB., potrivit g4media.ro.

Evenimentul se va desfăşura în perioada 6 aprilie – 13 octombrie şi cuprinde o serie de weekenduri pietonale, menite să transforme spaţiul public, altminteri aglomerat, în zone de relaxare temporare pentru locuitori şi turişti.

Zonele temporar pietonale instaurate pe parcursul celor 7 luni în diverse puncte centrale şi în cartierele Bucureştiului sunt activate prin intermediul unui program variat compus din momente artistice sau activităţi sportive. Vor avea loc spectacole de teatru, demonstraţii de dans, concerte stradale live la ateliere de creaţie pentru copii, expoziţii, activităţi sportive şi zone de joacă, organizate de instituţii culturale ale oraşului, „Străzi deschise” #4 reconfigurează spaţiul urban într-o scenă deschisă pentru actul artistic şi oferă zone de relaxare şi promenadă pentru locuitorii Capitalei de toate vârstele. Începând cu ora 17.00, bucureştenii se vor bucura de momente artistice pe Calea Victoriei

În weekendul 6-7 aprilie 2024, pe durata restricţiilor instituite, se va permite traversarea pe Calea Victoriei, pe strada Sevastopol, strada Gheorghe Manu, Bulevardul Dacia, strada Ştirbei Vodă, strada Ion Câmpineanu, bulevardul Regina Elisabeta.

Traficul Societăţii de Transport Bucureşti va fi deviat, fără afectarea călătorilor. În weekendurile în care se desfăşoară evenimentul „Străzi deschise, Bucureşti – Promenadă urbană”, traficul rutier pe Calea Victoriei se reia pe timpul nopţii până dimineaţa (în ziua de sâmbătă spre duminică), începând de la ora 23:00 până la ora 09:00. Pentru siguranţa participanţilor la eveniment, pe arterele pe care nu mai circulă maşini se închid şi pistele de biciclete. Tânăr din Vrancea arestat pentru viol, pornografie, lovire şi şantaj