Se pare că agenția Standard & Poor’s are o părere bună despre evoluția economică a României din ultima perioadă, reconfirmându-i ministrului de Finanțe, Florin Cîțu, faptul că are, într-adevăr de ce să se laude, atunci când o face. De-a lungul acestor luni mulți au ironizat mesajele sale optimiste. Și da, atunci când spune „mulți”, mă refer în mare la parte la cei din Opoziție, care nu au ratat niciun moment din a scoate în evidență faptul că economia nu e tocmai ce ar trebui să fie în acest moment.
Însă supriză! Agenția Standard & Poor’s confirmă faptul că Florin Cîțu s-a descurcat, în realitate, admirabil. Mai ales având în vedere greaua încercare la care a fost supusă economia românească, având în vedere două lucruri. În primul rând economia deficitară lăsată de fostul guvern, în al doilea rând, pandemia de coronavirus care, după cum bine știm, nu a ajutat absolut deloc.
„Anunţul Standard & Poor’s reconfirmă faptul că măsurile actualului Guvern pentru combaterea efectelor socio-economice ale crizei COVID-19 şi asigurarea unor finanţe publice sustenabile au fost cele corecte în contextul global actual. Aşa cum am subliniat şi în trecut, agenţia consideră că situaţia gravă a finanţelor publice a fost cauzată de creşterile nesustenabile ale cheltuielilor angajate de Guvernul anterior, de iresponsabilitateta politicii fiscale prociclice promovate în ultimii trei ani”, a declarat Florin Cîţu.
Citește și: PSD, despre PNL: „Văd doar voturi”