Proprietarii de săli de jocuri de noroc amendați cu  400.000 de lei 

Au fost identificate 20 persoane care lucrau fără forme legale

Pacanele
Pacanele sursa foto pixabay

Inspectorii din cadrul Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS) au făcut sute de controale la societăţi care activează în domeniul jocurilor de noroc şi pariurilor. Au fost aplicate amenzi în valoare totală de 570.300 de lei, din care 400.000 de lei pentru muncă nedeclarată, potrivit ziare.com.

Au fost identificate 20 persoane care lucrau fără forme legale, dar şi cazuri în care programul de muncă nu era respectat sau angajaţi ai unor firme nu au primit adeverinţă de vechime la încetarea activităţii, deşi aveau legal acest drept.

Controalele realizate de Inspecţia Muncii din cadrul ministerului de resort au avut loc în cadrul unei campanii naţionale care a avut ca scop verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind încheierea şi executarea contractelor individuale de muncă de către angajatorii din domeniul activităţi de jocuri de noroc şi pariuri. Campania este desfăşurată în perioada 29 mai – 1 iunie. Inspectorii au realizat 330 de controale în urma cărora au dispus 125 sancţiuni contravenţionale, dintre care 73 de amenzi.

„Valoarea totală a amenzilor aplicate este de 570.300 de lei, din care 400.000 de lei pentru muncă nedeclarată. Au fost identificate 20 persoane care lucrau fără forme legale”; informează Ministerul Muncii.

Cele mai frecvente deficienţe constatate în domeniul relaţiilor de muncă în cadrul firmelor din acest sector sunt legate de nerespectarea obligaţiei privind încheierea contractului individual de muncă în formă scrisă şi înmânarea unui exemplar al contractului salariatului; încălcarea, de către angajator, a obligaţiei privind evidenţa orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat cu evidenţierea orelor de începere şi de sfârşit ale programului de lucru şi supunerea controlului inspectorilor de muncă a acestei evidenţe; nerespectarea obligaţiei referitoare la acordarea repausului de 24 ore după o durată zilnică a timpului de muncă de 12 ore; nerespectarea prevederilor privind dovada acordării drepturilor salariale la data înscrisă în contractul individual de muncă.

Avocată din Iași arestată preventiv pentru 30 de zile