Preotul Chiș Ioan Tănase este manager într-o multinațională, se implică și schimbă multe percepții greșite. Sunt vremuri în care mulți aleg să se salveze prin habotnicie. Și mulți aleg să se îndepărteze de biserică, atunci când biserica alege să devină afacere. Se insistă pe sănătatea psihică și fizică și se renunță la a sprijini o colectă care să aurească patrafirele.
Au fost exemple pozitive, așa cum au fost și exemple negative. O biserică ”altfel”, care pare să se distanțeze de BOR și de luxul în care crede BOR, e biserica preotului Tănase:
”Am venit aici, fiindcă și eu locuiesc în Florești. S-a înființat parohia cu hramul Sfântul Prooroc Daniel și am luat-o de la zero, practic. Am căutat inițial foarte multe terenuri, am încercat să iau legătura cu proprietari, cu dezvoltatori, dar n-au vrut să vândă. Apoi am găsit acest spațiu. Comunitatea are nevoie de un loc în care să se poată ruga. Ah, nu e tocmai convențional? Din multe puncte de vedere are exact tot ce îi trebuie, ba chiar ceva în plus.”
Preotul Tănase completează: „avem jucării și spațiu de joacă amenajat pentru copii, de exemplu. Avem acest spațiu destul de mare și-am spus să facem ceva pentru copii, fiindcă trebuie să se simtă și ei bine, să se joace, au nevoie de joacă, e normal.”
Important este să știi să te apropii de oameni, nu să construiești un spatiu pe care să insiști să-l crezi sfânt. Un spațiu e doar un spațiu. Chit să este sală de clasă, sală de joacă sau templu. Te apropii de oameni prin siguranță, prin joacă și prin optimism. Și printr-o scenă:
”Am discutat cu fostul meu profesor de la Studii Europene, cu Ovidiu Pecican, care scrisese o piesă de teatru. L-am sunat, el m-a pus în legătură cu Teatrul de Păpuși și am avut două spectacole, Fata Moșului și Fata Babei și Croitorașul cel Isteț. Pentru copii este nemaipomenit, dar și pentru cei mari, să știți. A fost plin de fiecare dată. Să aducem teatru pentru copii în biserică nu mi se pare ieșit din comun și vom continua să facem aceste spectacole dedicate atunci când se va putea.
Tot pentru copii, în biserică s-a ținut un spectacol de magie cu magicianul Cristian Guna, cu apariții surpriză, cu levitații de obiecte, cu iepurași care apăreau ca prin minune. ”S-au bucurat, evident, mai ales că este 100% interactiv și îi integrează pe cei mici în diverse jocuri.” a declarat preotul Chiș Ioan Tănase.
Mi s-a părut interesant faptul că biserica este asociată cu scena, cu o cortină, cu un loc de joacă și cu bucuria. De cele mai multe ori, religia a condamnat teatrul și a găsit loc de păcat în ideea de rol. Și mi s-a părut și mai interesant să văd că jocul în sine poate fi parte dintr-o viață religioasă, că se încurajează libertatea:
”Înainte mergeam în Cluj, dar acum, în fiecare duminică venim aici. Copiii se joacă, e liniște. I-am dus și la spectacole, sper să se poată organiza din nou. Ce-i fain, e că aici preotul e mai deschis decât alții, față de ce înseamnă secolul în care trăim. Nu-i atât de strict și de blazat cum am văzut în alte părți. Ați mai auzit să facă biserica teatru înăuntru pentru cei mici?”, spune Marius, tatăl a doi copii.
Cât despre slujbele religioase, iată, ele se pot ține și în construcții considerate, poate, improprii, în special de ortodocșii mai conservatori sau chiar de anumiți preoți.
”Lor le-aș spune foarte simplu: << În jurul căror principii s-au construit comunitățile creștine? În case particulare, în catacombe și pe fugă. În jurul căror principii s-au slujit liturghiile din inchisorile comuniste, în condiții precare? Nu contează cantitatea, numărul de lumânări pe care îl aprinzi, esențială este credința.
Nu este nici o diferență între cel mai neînsemnat preot și cel mai important ierarh. Chestiunea este valabilă și dacă ne referim la locul propriu-zis. La prima slujbă pe care am oficiat-o aici a fost o persoană, un domn. A doua zi, chiar de Crăciun, au fost două persoane. În doi ani și jumătate s-a format o comunitate, au venit tot mai mulți. Uneori oamenii sunt surprinși dacă ajung pentru prima dată și spun: Doamne, dar ce e asta, asta-i biserică? Sunt și curioși, sunt uimiți, dar apoi prind drag de loc”, adaugă preotul.
Biserica depășește, astfel, sfera arhitecturală și, da, lăcașul de cult poate însemna cultură, teatru, joacă. O siguranță pe care, în timp, BOR a cam desființat-o prin reguli absurde și preț prestabilit la lumânări. Prin norme ancestrale și interzicerea unui zâmbet. Prin păcate atent selecționate și blamate de preot, nu și de divinitate.
Citește și: Chirurgia robotică: un chirurg relaxat înseamnă un pacient salvat
