Când am auzit prima dată de internet, viteza era undeva de ordinul megabit-ilor. Deschideai calculatorul (o hardughie care ocupa tot biroul, sau jumătate de cameră), introduceai adresa și așteptai. Dacă era vorba de ceva cu poze, așteptai mai mult. Voiai să descarci ceva? Trebuia să te înarmezi cu multă răbdare. Dar răbdare aveam, pentru că de-abia descoperisem internetul și credeam că așa trebuie să fie.
Anii au trecut. Megabit-ul e doar o dulce amintire. Viteza la internet e incomparabilă cu cea de acum 20 de ani. În plus, România are una dintre cele mai bune viteze de internet din Europa. În oraș.
Și la țară? La țară ce se întâmplă?
La țară se mută din ce în ce mai multe persoane. Pe motiv de dor de natură, case moștenite, teren cumpărat ieftin. Freelanceri, job-uri on-line, mici afaceri zonale. Teoretic, totul ar trebui să meargă bine. Să poți lucra liniștit, sau să dai sfară-n țară despre afacerea ta. Asta, dacă ai avea acces la internet. La un internet decent, cu o viteză măcar medie. Doar că nu e cazul.
Andy Hertz s-a mutat din Londra, în Munții Apuseni. Acolo unde internetul nu prea ajunge. Cu toate că politicienii au promis încă din 2008 că vor conecta zona rurală din România la internet, grație fondurilor europene. Proiectul, numit Ro-NET, se lasă așteptat. El trebuia încheiat încă de acum doi ani, din 2018, dar implementarea nu a ajuns nici la jumătate.
Așa s-a născut inițiativa civică ”Vrem internet la țară!”.
”Există fonduri EU și cunosc oameni care așa au început. Există locuri de muncă în străinătate pentru a aduna bani pentru un început la țară. Există sate în care se aduce pâine de la 100 km distanță, pentru că nimeni nu deschide o brutărie, o patiserie cu cafea bună, care să funcționeze pentru satele din jur, iar cei care ar putea face asta vor să devină milionari, nu să trăiască în pace.
Există joburi online part sau full time. Unii fac traduceri online, tot de la țară, iar alții cresc capre – fermă de capre, nu o capră – două. Alții au cumpărat, cu ajutorul fondurilor, solarii mari. Electricienii, zugravii și instalatorii nu fac față solicitărilor la țară. Apoi, centru after-school la țară, sunt și copii pe aici. Ar fi multe idei”, a explicat Andy Hertz.
”La țară” nu mai înseamnă demult doar bunici care sapă-n grădină și au grijă de animale. ”La țară” a început să devină cuiburile celor care vor să lucreze de acasă, departe de forfota orașelor. Doar că, pentru a lucra, au nevoie de tehnologie. De schimb de mail-uri. De internet.
”Unii veți spune ca internetul la țară este doar un moft. Dar veniți sa vedeți cum oameni cu studii, antreprenori, artiști, fermieri și foarte mulți tineri cu forțe proaspete, cu hotărâre și dorița de a construi, de a crește idei de afaceri, stau cocoțați prin copaci sau apelează la tot felul de găselnițe pentru a se conecta la internet! Unii dintre noi pierdem ore pentru a descărca sau trimite fișiere care în oraș ar consuma câteva zeci de secunde.
Oare nu este și timpul nostru la fel de prețios? Nu putem trăi cu toţii doar din agricultură, iar cultura, educaţia, micii producători, fermierii, turismul, îmbinate toate cu ajutorul internetului, ar putea relansa România. Nu peste noapte, dar în cel mult 10 ani”, – acesta este manifestul grupului.
Nu știu dacă un manifest sau o inițiativă civică poate rezolva problemele ”tehnologice” din zonele rurale. Dar știu sigur că, dacă nici măcar nu se încearcă, atunci sigur nu se vor rezolva.
Înțeleg că repetăm obsesiv-compulsiv că România e cu câteva decenii în urma ”țărilor civilizate”. Dar să ținem mediul rural de la noi cu câteva decenii în urma mediului urban tot de la noi, deja mi se pare nu numai trist, ci și de neconceput.
Citește și: Preotul Tănase și biserica amenajată într-o hală industrială
